DE LA BUCUREŞTI LA CONSTANŢA, ÎN 2 ORE, CU TRENUL

0
1076

Începând cu data de 4 iulie 2014, distanța dintre București și litoral va putea fi parcursă cu trenul în maxim două ore. CFR Călători anunță că va pune la dispoziția pasagerilor patru trenuri InterRegio suplimentare care vor circula, zilnic, cu o viteză de până la 160 km/h, între București Nord și Constanța.

Cele patru trenuri InterRegio devin parte integrantă din programul de transport estival Trenurile Soarelui 2014, numărul de trenuri din acest program ajungând, astfel, la 44. Trenurile vor avea în compunere șase vagoane de clasa I-a și de clasa a II-a. Pentru remorcare, vor fi folosite cele mai moderne mijloace de tracțiune din parcul de locomotive al companiei. Publicul este invitat să utilizeze acest nou și modern serviciu oferit de CFR Călători în colaborare cu CFR SA.

Tarifele aplicate corespund rangului InterRegio pentru a fi accesibile tuturor categoriilor de călători, inclusiv acelora cu venituri reduse şi au ca scop sporirea atractivităţii transportului feroviar de călători.

Trenurile vor circula, fără opriri intermediare, după următorul program:

  • IR 1987 Bucureşti Nord (pl.09.00) – Constanţa (sos. 10.58)
  • IR 1986 Constanţa (pl. 13.10) – Bucureşti Nord (sos. 15.10)
  • IR 1989 Bucureşti Nord (pl. 16.00) – Constanţa (sos. 17.58)
  • IR 1988 Constanţa (pl. 19.20) – Bucureşti Nord (sos. 21.20)

CFR Călători acordă importante reduceri în funcţie de perioada de anticipaţie cu care este achiziţionat biletul. Reducerile pornesc de la 10% pentru o anticipaţie de 6 zile şi ajung până la 25% pentru anticipaţia de peste 21 de zile. Reducerea pentru cumpărarea cu anticipaţie se cumulează cu reducerea de 5% acordată pentru toate biletele cumpărate online. Pentru celelalte tipuri de reduceri comerciale şi pentru facilităţile de călătorie acordate prin acte normative, călătorii sunt rugaţi să consulte website-ul nostru, www.cfrcalatori.ro, secţiunea Tarife şi Oferte Naţionale .

tarife

Programul estival de transport feroviar Trenurile Soarelui2014 este valabil până la data de 15 septembrie și  cuprinde peste 44 de trenuri spre și dinspre litoral și Delta Dunării.

orar1

orar2

Aceste tabele sunt un extras din circulația Trenurilor Soarelui.

Programul complet (cu opriri și plecări în/din alte stații) este disponibil online pe site- ul

www.cfrcalatori.ro, la secțiunea Mersul Trenurilor – rute interne.

untitled-2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.