Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Alba Iulia, împreună ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Alba Iulia, efectuează 6 percheziții domiciliare pe raza județului Sibiu, la locuințele unui număr de 4 învinuiți, suspectați de săvârșirea de fraude informatice.
Din probele administrate în cauză de către procurorii D.I.I.C.O.T. se conturează suspiciunea rezonabilă că învinuiții au obținut beneficii financiare substanțiale, prin postarea de oferte fictive de vânzare de produse electronice și electrocasnice pe site-uri specializate de comerț electronic.
În această modalitate, învinuiții au indus în eroare un număr de 40 de părți vătămate din Statele Unite ale Americii, Austria și Germania.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de peste 30.000 de Euro.
Procurorii D.I.I.C.O.T. vor proceda la audierea învinuiților și vor dispune măsurile legale în cauză după finalizarea audierilor.
Suportul de specialitate a fost asigurat de SRI Sibiu și SOS Alba Iulia.
Procurorii D.I.I.C.O.T. au cooperat în instrumentarea cauzei cu autoritățile judiciare americane, austriece și germane.