Ninge în unele localităţi din Gorj. Primarul din Roşia de Amaradia: sperăm ca Dumnezeu să intervină…

0
304

În unele localităţi din judeţul lui Brâncuşi fulgii de nea şi-au făcut deja apariţia încă din această dimineaţă. În comunele Schela şi Roşia de Amaradia, de exemplu s-a depus deja un strat subţire de zăpadă. Şi în zona spitalului de Pneumoftiziologie  ninge şi la această oră. Tiberiu Tătaru a precizat pentru Radio Târgu-Jiu că s-a obişnuit cu faptul că acolo ninge destul de devreme faţă de restul judeţului iar iarna ţine mai mult.

523441e98525b

La Roşia de Amaradia, Liviu Cotojman spune că dacă va continua să ningă vor fi serioase probleme cu drumurile: ,,Dacă ar continua să ningă abundent, ne-ar lua prin surprindere pentru că la noi drumurile sunt în pantă, în fiecare an necesită întreţinere riguroasă în sezonul rece pentru că trebuie împrăştiat de fiecare dată când ninge material antiderapant. Suntem în situaţia în care n-am finalizat depozitarea materialului antiderapant pe drumurile din comună… Cu alte cuvinte, sperăm ca Dumnezeu să intervină şi iarna să nu vină de acum.”

untitled-2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.