La Târgu-Jiu, în acest weekend a fost organizată prima ediţie a Festivalului Toamnei, eveniment ce a înlocuit Festivalul Recoltei.
Evenimentul ce a îmbinat tradiţiile populare gorjeneşti cu obiceiurile legate de pregătirile culinare pentru sezonul rece s-a desfăşurat pe parcursul celor 3 zile de weekend, 17-19 octombrie.
10.000 de sarmale şi un record neomologat
Duminică, în ultima zi a Festivalului Toamnei, autorităţile locale, ca organizatori ai evenimentului au pregătit cea mai mare oală cu sarmale- 10.000, la prepararea cărora s-au folosit 290 de kilograme de carne şi 700 kilograme de varză şi pentru care s-a lucrat două zile. ,,Pentru prepararea celor 10.000 de sarmale s-au folosit 290 de kilograme de carne şi 700 kilograme de varză, s-a lucrat două zile, la prepararea lor au lucrat 12 femei, şi doar ca să fie aşezate în oală a durat şase ore, a declarat Teodora Ciobanu, director al DPPS (Direcţiei Publice de Protecţie Socială) Târgu-Jiu.
Sarmalele preparate au ajuns la copiii orfani, persoanele neajutorate, la casele de copii din Târgu-Jiu şi la persoanele fără adăpost de la Casa Iris.
De asemenea, Teodora Ciobanu a mai precizat că autorităţile ştiu că aceasta este cea mai mare oală de sarmale care s-a fiert în România, dar pentru a putea fi omologată în Cartea Recordurilor trebuiau plătite nişte taxe foarte mari pe care primaria nu le-a putut acoperi (n.r. în jur de 4.000 de lire sterline).
Văcaru, Călinoiu, Cârciumaru şi Vână, la Festivalul Toamnei
Printre comercianţi şi târgujieni, ,,au răsărit” şi mai marii judeţului pentru a-şi clătii ochii şi a face lobby în favoarea celui mai de seamă deputat de Gorj, Victor Ponta.
Florin Cârcimaru nu a ratat ocazia să laude făcutele şi nefăcutele realizate de primăria pe care o păstoreşte, de CJ Gorj, de prefectură şi de Victor Ponta, deputat de Gorj:
,,(…)Am venit în faţa voastră, a oamenilor, cu o serie întreagă de realizări, care au îmbogăţit oraşul cu diferite investiţii. În această toamnă se va da în folosinţă un spaţiu modern care peste iarnă va asigura condiţii foarte bune pentru comercializarea produselor. Acelaşi lucru se va întâmpla şi cu Piaţa din 9 Mai în anul 2015. (…) vom construi locuinţe, şi multe alte obiective de investiţii care vor aduce şi locuri de muncă. Aceste investiţii nu ar fi fost posibile fără o colaborare pe axa târgujieni, primărie, CJ, prefectură şi Guvern. Fără sprijinul deputatului nostru de Târgu-Jiu, Victor Ponta, nu vor fi posibile multe investiţii”.