Echipa feminină de handbal Universitatea Jolidon Cluj va întâlni formația Cankaya Belediyesi Anka Spor (Turcia), din Ankara, în optimile de finală ale Cupei EHF, potrivit tragerii la sorți efectuate marți la Viena.
În turul al treilea al competiției, U Jolidon a trecut de PAOK Salonic cu 39-25 și 32-28 (ambele meciuri la Cluj), în timp ce Cankaya a eliminat pe Handball Femina Vise (Belgia), după 22-24 și 29-22, ambele jocuri desfășurându-se la Ankara.
Prima manșă se va juca în deplasare pe 1 sau 2 februarie 2014, iar returul o săptămână mai târziu.
