Prinşi la furat de acumulatori auto

0
181

Trei tineri din comuna Hurezani au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru că au sustras patru acumulatori auto de la o societate comercială din comună. În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii de la Secţia de Poliţie Rurală Stoina, s-a stabilit că bunurile se aflau depozitate în interiorul unei autoutilitare. Suspecţii au forţat sistemul de închidere al acesteia, fiind surprinşi de administratorul societăţii şi un angajat. În momentul în care angajaţii i-au prins ,,în fapt”, în graba lor, hoţii au abandonat doi dintre acumulatori şi s-au grăbit să dea bir cu fugiţii, escaladând gardul societăţii mai ceva ca nişte atleţi.

În urma probelor şi a descrierilor făcute, poliţiştii i-au identificat pe cei trei, nici unul din ei neavând mai mult de 22 de ani, toţi fiind din comuna Hurezani. În baza probatoriului administrat, tinerii au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Ieri, cei trei au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti cu propunerea de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

untitled-2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.