Aproape 47.000 de articole pirotehnice deținute ilegal au fost ridicate de polițiștii din Jimbolia, județul Timiș, de la domiciliul unui tânăr de 18 ani./ Pe numele celui în cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru nerespectarea prevederilor legale privind regimul materialelor explozive.
Ieri, 17 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Jimbolia — I.P.J. Timiș au efectuat o percheziție la locuința unui tânăr, de 18 ani, suspectat de efectuarea de operațiuni ilegale cu articole pirotehnice.
În urma percheziției, din locuința tânărului, polițiștii au ridicat aproape 47.000 de articole pirotehnice (petarde și baterii de artificii) din categoriile I, II și III, care erau deținute ilegal, în vederea comercializării.
Pe numele celui în cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru ,,efectuarea fără drept de operațiuni cu articole pirotehnice”, privind regimul materiilor explozive, iar întreaga cantitate de articole pirotehnice a fost ridicată în vederea confiscării.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale.
Reamintim faptul că, la data de 20 noiembrie a.c., Poliția Română a declanșat acțiunea națională ,,FOC DE ARTIFICII”, pentru verificarea legalității desfășurării operațiunilor cu articole pirotehnice de către persoanele fizice și juridice, în perioada sărbătorilor de iarnă 2013/2014.