O acţiune a poliţiei mehedinţene a scos la lumină faptul că un număr de aproximativ 21 de aparate tip slot-machine ,,circulau” pe raza municipiului Drobeta Turnu-Severin fără autorizaţii de ,,liberă trecere”, în speţă nefiind legal autorizate.
,,Numai gorjenii traşi pe dreapta”
În urma acţiunii poliţiştilor mehedinţeni se pare că singurii ,,suspecţi” pentru desfăşurare de jocuri de noroc fără autorizaţii sunt gorjenii, făcându-ne să ne gândim că acţiunea este una punctuală ,,la pont”, menită să combată ilegalităţiile şi fenomenul infracţional în Drobeta Turnu-Severin.
Printr-un comunicat al IPJ Mehedinţi se aduce în atenţia opiniei publice că ,,în data de 21.05.2013, Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au întocmit acte premergătoare faţă de G.CONSTANTIN, din municipiul Motru, judeţul Gorj, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „desfăşurare fără autorizaţie a oricărei activităţi din domeniul jocurilor”, faptă prev. şi ped. de art.23, alin.1 din O.U.G. 77/2009, constând în aceea că, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, în perioada 01.05.2013–21.05.2013 a organizat şi desfăşurat activităţi din domeniul jocurilor de noroc prin intermediul a 21 maşini electronice tip generatoare de câştigurislot-machine, amplasate în cinici puncte de lucru (săli de jocuri de noroc),de pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin, fără a deţine autorizaţii de exploatare a jocurilor de noroc (la momentul controlului aveau autorizaţiile de exploatare expirate şi nu au fost prezentate documente din care să reiese că funcţionează în mod legal, precum şi faptul că din verificările efectuate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice rezultă că sălile de jocuri de noroc/punctele de lucru nu figurează în baza de date, iar aparatele electronice generatoare de câştiguri tip slot-machine nu figurează ca fiind legal autorizate).În cauză a fost luată măsura indisponibilizării celor 21 de aparate electronice generatoare de câştiguri tip slot-machine.”
Dop a primit cadou de ziua lui un dosar penal
Motreanul care a primit cadou un dosar penal în ziua Sfinţilor Împăraţi Constntin şi Elena, de ziua lui, nu este altul decât Contantin Grecu, ,,alintat” în anumite medii cu apelativul ,,DOP”. Acesta este cunoscut presei datorită divergenţelor cu fostul său socrul, ex-poliţistul Florian Ion Nicoloff, cei doi disputându-şi de mai mult timp firma S.C. ANDOPCAS SRL şi un spaţiu central în municipiul Motru.
Despre acest incident, Constantin Grecu a precizat ,, sunt doar un contribuabil, nu sunt infractor, iar dosarul penal care mi s-a întocmit cred că nu are un suport temeinic, poliţiştii nu au ţinut cont că am achitat taxele de autorizare. Nu este vina mea că Ministerul Finanţelor nu a publicat pe sitte că mă aflu în legalitate cu acele aparate generatoare de câştiguri. Eu pot dovedi nevinovăţia mea cu chitanţele prin care am achitat taxele către stat. Nu consider că am fost vizat doar eu în acţiunea poliţiştilor mehedinţeni sau cel puţin aşa îmi place să cred.”
Alexandru PREDA
