EVAZIUNE CU PRODUSE PETROLIERE DE 6 MILIOANE DE EURO

0
333

produse petroliere

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Serviciul Teritorial Tîrgu Mureș au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a zece inculpaţi (JANOSI ZOLTAN, BOER ZOLTAN, PETHO JOZSEF, MOLDOVAN OVIDIU — IOAN, SC Benz Oil SRL Mediaș, GHIȘE PAVEL DUMITRU, SC Ana Oil SRL Sibiu, NICOARĂ ADRIAN, SC Euroil SRL Săliște şi PREDA DAN-DORIN). În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că în primăvara-vara 2008, inculpatul JANOSI ZOLTAN împreună cu inculpații BOER ZOLTAN, PETHO JOZSEF, MOLDOVAN OVIDIU — IOAN, au pus bazele unei grupări structurate, în scopul comiterii de infracțiuni de evaziune fiscală cu produse energetice neaccizabile, grupare care a acționat până în vara anului 2010.

Inculpatul JANOSI ZOLTAN s-a ocupat, cu sprijinul inculpatului BOER ZOLTAN, începând cu luna iunie 2008 de înființarea a 4 societăți comerciale, având ca obiect de activitate comerțul cu carburanți, pentru care a recrutat din Ungaria administratori/asociați, cu o educație și cultură modeste ( zidari etc. ), de cetățenie maghiară, în vederea disimulării activității infracționale pe care gruparea a desfășurat-o ulterior.

Membrii grupării au încheiat în numele celor 4 societăți susmenționate, de regulă prin corespondență electronică, prin poștă sau prin falsuri — pentru a îngreuna identificarea membrilor, contracte de achiziție de bunuri din spațiul intracomunitar, ponderea semnificativă deținând-o produsele energetice neaccizabile ( uleiuri minerale cu o cifră octanică ușor inferioară carburanților, precum și solvenți și diluanți ). Aceste contracte au fost încheiate cu societăți din Slovacia, Ungaria, Cipru, Italia și Germania, iar pentru furnizarea de uleiuri, diluanți și solvenți, inculpatul BOER ZOLTAN s-a folosit de o societate off-shore, înregistrată în Cipru.

După ce se efectua recepția mărfurilor, acestea erau vândute de membrii grupării prin stațiile proprii de distribuție sau către alte societăți comerciale, prin schimbarea destinației, și anume ca benzină sau motorină ( după ce persoane neidentificate ce au acționat în interesul grupării confecționau în prealabil facturi de livrare cu conținut nereal, ce atestau că produsul vândut este motorină/benzină ), sustrăgând în acest mod acciza datorată bugetului general consolidat al statului.

Aceste activități comerciale nu au fost evidențiate de membrii grupării în contabilitatea firmelor pe care le controlau.

Produsele respective au fost comercializate ulterior, ca și carburanți, de ceilalți inculpați, aceștia având cunoștință de împrejurarea că produsele achiziționate reprezintă în realitate produse energetice neaccizabile.

Prejudiciul adus bugetului general consolidat al statului prin săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală este de 6.373.448 milioane euro( 26.768.485 lei), sumele fiind însușite, reintroduse în circuitul evazionist sau spălate în diverse alte modalități.

Referitor la inculpatul PREDA DAN-DORIN, facem precizarea că, în cursul audierii a afirmat în mod mincinos că nu are cunoștință ca numitul BOER ZOLTAN să aibă vreun drept de reprezentare a intereselor unei firme cipriote și că firma cipriotă nu a constituit niciodată obiectul discuțiilor dintre el și inculpat.

Mai mult, acesta a ascuns adevărul cu privire la calitatea sa de coasociat, coadministrator și împuternicit pe conturile acestei societăți, cu privire la împrejurările în care a dobândit aceste calități și cu privire la activitățile derulate prin intermediul acesteia.

În cauză, în vederea recuperării prejudiciului, a fost instituit sechestrul asigurator asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea inculpaților: SC Euroil SRL(până la concurența sumei de 3.871.046 lei), SC Ana Oil SRL(până la concurența sumei de 6.406.782,41 lei), SC Benz Oil SRL (până la concurența sumei de 30.256.484,38 lei), BOER ZOLTAN(până la concuren?a sumei de 16.940.499 lei), GHIȘE PAVEL DUMITRU (până la concurența sumei de 5.506.782,41 lei), NICOARĂ ADRIAN(până la concurența sumei de 2.971.046 lei) și PETHO JOZSEF(până la concurența sumei de 40.666,20 lei).

untitled-2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.