DROGURI DIN OLANDA PENTRU BUCUREŞTENI
Doi inculpaţi, în vârstă de 38, respectiv 26 de ani domiciliaţi în Bucureşti au fost reţinuţi şi trimişi în judecată pentru deţinere şi trafic de droguri de mare risc. Timp de două luni, octombrie şi noiembrie anul curent cei doi au comercializat diverse cantităţi de cocaină şi comprimate Ecstasy în diferite locaţii de pe raza Municipiului Bucureşti, în deosebi în cluburi şi baruri.
La percheziţia domiciliară a unui dintre inculpaţi au fost descoperite şi confiscate un număr de 1.600 comprimate Ecstasy.
Procurorii D.I.I.C.O.T- Structura Centrală au colaborat la reţinerea celor doi, dar şi la instrumentarea cazului cu poliţişti din cadrul I.G.P.F. – Biroul Trident – Henri Coandă.
Inculpaţii riscă, pentru utilizarea unor substanţe interzise, dar şi comercialzarea acestora pedepse cuprinse între 3 şi 15 ani de închisoare.
Alexandru Preda