DOI GORJENI AU TÂLHĂRIT UN HARGHITEAN

0
231

catuse1_k_or

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Gorj au reţinut, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, un bărbat de 35 de ani, din comuna Brăneşti, bănuit că, împreună cu un tânăr de 23 de ani, ar fi comis o infracţiune de tâlhărie.

   La data de 22 mai 2014, ora 19:15, la sediul Postului de Poliţie Brăneşti s-a prezentat un bărbat în vârstă de 31 ani, din municipiul Topliţa, judeţul Harghita, care a sesizat faptul că în noaptea de 20/21.05. 2014, în jurul orei 00:30, a fost agresat fizic de două persoane, fiind, de asemenea, deposedat de bani şi de telefonul mobil.

          Din primele cercetări efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că partea vătămată a sosit din străinătate la data de 19.05.2014, împreună cu un bărbat pe care îl cunoscuse acolo, care i-a propus să rămână împreună peste noapte la un nepot al său, M.N., de 35 ani, la locuinţa acestuia, din comuna Brăneşti, cu promisiunea că în ziua următoare îl vor duce în oraşul Filiaşi, judeţul Dolj, pentru a lua trenul către domiciliu.

          În ziua următoare M.N., de 35 ani, împreună cu un vecin al său,  P.P.I., de 23 ani, au plecat cu un autoturism pentru a-l transporta pe bărbatul de 31 de ani. Din cercetări s-a stabilit că la un moment dat, conducătorul auto M.N.  a oprit într-o pădure, unde, împreună cu tânărul de 23 de ani, prin violenţă, au deposedat victima de o borsetă pe care o avea asupra sa, în care se afla suma de 3.150 euro şi un telefon mobil.

          În urma investigaţiilor efectuate şi activităţilor de cercetare desfăşurate, la data de 25 mai a.c., poliţiştii l-au depistat pe bărbatul de 35 de ani bănuit de comiterea tâlhăriei, în urma probatoriului administrat fiind dispusă reţinerea sa pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă.

          Astăzi, 26 mai a.c., bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci cu propunere de arestare prventivă, sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie.

          Poliţiştii continuă cercetările pentru depistarea tânărului de 23 de ani, bănuit, de asemenea, de comiterea infracţiunii de tâlhărie, care în prezent se sustrage cercetărilor.

untitled-2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.