Ziua de 12 octombrie a fost zi de grevă japoneză pentru toţi membrii SANITAS. Pe 19 octombrie aceştia vor întrerupe activitatea timp de două ore, iar în ultima zi a acestei luni vor intra în grevă generală pe perioadă nedeterminată.
Conform calendarului de proteste aprobat de Consiliul Național Sanitas în data de 15 septembrie 2016, sindicaliştii continuă calendarul de proteste și anume: 12 octombrie – grevă japoneză cu purtarea de banderole; 19 octombrie – grevă de avertisment cu încetarea activității timp de 2 ore în intervalul orar 8.00-10.00 cu precizarea că se vor respecta prevederile legale privind asigurarea urgențelor și a continuității activității cu 1/3 din personalul angajat. Vom face tot ceea ce este omenește posibil astfel încât pacientul să nu aibă de suferit. 31 octombrie – GREVA GENERALĂ.
Totodată se continuă negocierile, liderii Sanitas având întâlniri cu reprezentații celor trei ministere implicate, Ministerul Muncii, Ministerul Finanțelor și Ministerul Sănătății, cu parlamentarii României și speră să fie înțeles foarte bine mesajul lor.
Nemulțumirile sindicaliştilor de la SANITAS sunt legate de discriminările produse de cele două ordonanțe de urgență 20/2016 și 43/2016. Aceste ordonanțe, care ar fi trebuit să rezolve inechităţile salariale din sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială, au generat alte discriminări: 1. Categorii de personal au fost excluse din grilele de salarizare: personalul tehnic administrativ, funcţionarii publici din DSP, personalul din sectorul de asistentă socială, personalul din creşe şi grădiniţe; 2. Diferenţa mare dintre salariile de încadrare ale asistenților cu studii superioare şi cei cu studii PL şi SSD, în contextul în care toate aceste categorii prestează aceeaşi muncă; 3. Diferenţa mare dintre salariile de încadrare ale angajaţilor din unităţile clinice şi cele neclinice; 4. Pentru o categorie de salariaţi sporurile se raportează la salariul din 2016, iar pentru celelalte categorii acestea se raportează la salariul din 2009.
