Începând cu data de 28 aprilie a.c., toţi cetăţenii Republicii Molodova vor putea vor putea călători fără viză în spațiul european, deci și în România. Cu acest prilej, ministrul de externe român, Titus Corlăţean a transmis următorul mesaj:
,,Doresc să adresez felicitări autorităților de la Chișinău pentru această reușită excepțională, obținută la capătul a patru ani de eforturi și de reforme intense, desfășurate nu întotdeauna în circumstanțe externe prielnice, dar promovate în fiecare clipă cu perseverență și curaj. Este, de asemenea, un succes care se datorează fiecărui cetățean al Republicii Moldova, societății de peste Prut în ansamblul său, care a înțeles că numai integrarea europeană poate aduce împlinirea așteptărilor de libertate, prosperitate și demnitate. Liberalizarea vizelor este, astfel, o probă concretă, profund simbolică, dar și extrem de convingătoare, a beneficiilor pe care le aduce integrarea europeană.
Avem încă proaspăt în amintire momentul simbolic în care cetățenii României au putut călători liber în spațiul Uniunii Europene, în 2002. Sunt convins că, în zilele și săptămânile care vor urma, cetățenii Republicii Moldova vor resimți aceeași bucurie și emoție, precum și același sentiment al revenirii în casa noastră comună, Europa, pe care românii din dreapta Prutului le-au trăit atunci.
Bine ați venit în România! Bine ați revenit în Europa!”