Europarlamentarii români de etnie maghiară Laszlo Tokes și Csaba Sogor au susţinut luni o serie de declaraţii, în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, despre marșul neautorizat de luni, de la Târgu Mureș. Aceştia au solicitat din partea instituţiilor europene susţinere pentru obţinerea autonomiei aşa-zisului Ţinut Secuiesc.
Partidul România Mare a reacţionat prin următorul comunicat de presă:
,,Luni seara, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, provocatorul şi revizionistul ungur Laszlo Tökes a cerut, în limba maghiară, autonomia aşa-zisului Ţinut Secuiesc. Este pentru prima oară cînd, în supremul forum al Europei, un fascist ungur cere o asemenea obrăznicie periculoasă!
Prezent în sală, preşedintele PRM a reacţionat imediat şi a strigat, în limba engleză:
,,E o mare minciună! Mincinosule! Să-ţi fie ruşine, Tökes!”.
Apoi, l-a huiduit şi l-a fluierat.
A fost singura reacţie spontană – deşi la lucrări participau şi alţi europarlamentari români.”, se arată în comunicatul PRM.
