CEL MAI RECENT PROIECT CARE SE VA REALIZA ÎN COMUN ESTE PROIECTUL ,,AUTOSTRADA TIMIȘOARA – BELGRAD”
Ćedomir Živković, primarul Vârșețului și Mihai Stepănescu, primarul Reșiței au semnat un Protocol de cooperare și înfrățire, adică cooperare în domeniile economie, cultură, asistență socială și ajutor reciproc. Mai mult, în numele municipiului Vârșeț, primarul Živković a acordat premiu domnului Sorin Frunzăverde, președintele județului Caraș Severin pentru ajutorarea și stimularea cooperării acestor două orașe.
,,Sunt impresionat pentru acest premiu și el este doar o confirmare a cooperării noastre de lungă durată. Prin cooperarea transfrontalieră, care a început încă din anul 2007, am implementat 29 de proiecte europene, dintre care 15 împreună cu municipiul Vârșeț, având o valoare totală de 20.690.000 de euro”, a declarat Frunzăverde adăugând că, de fapt, proiectele continuă, cel mai recent fiind proiectul ,,autostrada Timișoara – Belgrad”.
Orașul Reșița este situat în partea românească a provinciei istorice Banat și are aproximativ 80.000 de locuitori. Cu Vârșețul, comună cu cel mai mare procent de români din Voivodina, are cooperare îndelungată.
Sursa: http://www.ris.in.rs/