Acord semnat între IEH şi CJ Dolj

Acordul de asociere este unul foarte important in vederea derulării proiectelor viitoare, dar mai ales pentru proiectul „Drumeț în Țara mea. Excursii tematice pentru tinerii români din Timoc”, ce se va desfăşura în perioada 17-18 noiembrie 2018 la Craiova, Târgu Jiu şi Orșova.

0
604

Consiliul Judeţean Dolj şi Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, instituție subordonată Ministerului pentru Românii de Pretutindeni au semnat un Acord de asociere, în vederea organizării de activităţi, evenimente culturale, educaţionale şi derularea de programe stabilite de comun acord. Din 07 noiembrie 2018 acordul a intrat în vigoare.

Întrucât cultura reprezintă un drept şi o responsabilitate, cele două instituţii vor susţine calitatea educaţiei  şi deschiderea sistemului educational către fiecare etnic român (indiferent de ţara de rezidenţă), vor susţine promovarea şi păstrarea limbii române, a identităţii naţionale şi a valorilor culturale ale poporului român, se arată în comunicat.

„La ședința Consiliului Județean Dolj, în calitate de coordonator al proiectului „Drumeț în Țara mea. Excursii tematice pentru tinerii români din Timoc”, am prezentat câteva particularități ale comunității de români din Valea Timocului (Serbia) şi am punctat necesitatea acordării sprijinului pentru aceasta. Votul din Consiliu, privind aprobarea alocării sumei de 13.000 de lei pentru cazarea celor 120 de copii, lideri de opinie ai românilor/vlahilor din Timoc, reprezentanți ai mediului asociativ și ai mai multor categorii socio-profesionale, a fost favorabil, iar consilierii au aprobat și o suplimentare de 3000 de lei pentru proiectul Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni”  a declarat Iulia Modiga – Expert I A, IEH

Acordul de asociere este unul foarte important in vederea derulării proiectelor viitoare, dar mai ales pentru proiectul „Drumeț în Țara mea. Excursii tematice pentru tinerii români din Timoc”, ce se va desfăşura în perioada 17-18 noiembrie 2018 la Craiova, Târgu Jiu şi Orșova.

Copii, lideri de opinie ai românilor/vlahilor din Timoc, reprezentanți ai mediului asociativ și ai mai multor categorii socio-profesionale, sprijiniţi şi de Asociația pentru cultura a românilor/vlahilor din Serbia „Ariadnae Filum”, vor vizita mai multe muzee, mânăstiri și ansambluri sculpturale din Ţara Mamă. Prin intermediul excursiilor, participanții vor acumula cunoștințe noi din domeniul istoriei, geografiei, arhitecturii și artelor vizuale românești, în vederea recuperării și menținerii vii a memoriei istorice și colective, și a conștientizării apartenenței la neamul românesc.

„Drumeț în Țara mea. Excursii tematice pentru tinerii români din Timoc” se încadrează în Planul de activități pentru anul 2018 al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni – Program strategic – Spațiul cultural comun românesc – Centenar Marea Unire 1918 – 2018, aprobat de Ministrul pentru Românii de Pretutindeni.

Departamentul de Comunicare

Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni

untitled-2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.