Ministerul Afacerilor Externe informează că, atât datorită demersurilor sale pe lângă autoritățile competente din România, cât și datorită intervențiilor Consulatului General al României la Dubai pe lângă autoritățile locale (Ministerul Muncii, Ministerul de Interne), precum și pe lângă comunitatea românească din Dubai, cei 13 muncitori români care prestau activități lucrative în domeniul construcțiilor pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite au fost repatriați în data de 28 decembrie 2013.
Consulatul General al României la Dubai a realizat demersurile necesare în vederea repatrierii în cele mai bune condiții a muncitorilor români.
Reamintim că muncitorii români se aflau în Dubai din septembrie 2013, fără a fi semnat în prealabil contracte de muncă cu angajatorul de pe plan local și s-au declarat nemulțumiți de condițiile de muncă și de cazare oferite, solicitând să fie repatriați.
Ministerul Afacerilor Externe atrage atenția asupra necesității informării cetățenilor români care doresc să muncească în Dubai și Emiratele Arabe Unite, în legătură cu necesitatea cunoașterii legislației interne a EAU cu privire la circulația persoanelor și angajarea în muncă, precum și a normelor de conduită în statele islamice. Totodată se recomandă cetățenilor români să verifice dacă compania de intermediere din România figurează în evidența Inspectoratului Teritorial de Muncă ca având acest obiect de activitate și dacă acele contractele de muncă sunt redactate și în limba română și dacă sunt înregistrate în evidențele Inspecției Muncii.
În context, reamintim că, pentru prevenirea unor astfel de situații, Ministerul Afacerilor Externe a inițiat recent, în colaborare cu Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane, o campanie publică destinată avertizării cetățenilor români, care doresc să muncească în străinătate, asupra pericolului exploatării prin muncă forțată. Proiectul își propune să vină în sprijinul persoanelor respective, prin prezentarea unor informații minime pe care acestea trebuie să le cunoască înainte de deplasarea într-o altă țară, în scopul contractării unei activități lucrative.
MAE recomandă cetățenilor români să se informeze în prealabil cu privire la dispozițiile legale aplicabile pe plan local și atrage atenția asupra riscurilor aferente în cazul în care aceștia acceptă promisiuni verbale sau condiții defavorabile de muncă impuse de către angajatori.