Dialog între generații- Expoziție de artă realizară de aiudenii Komives Miclos tatăl și Komives Andor fiul

0
194

Vineri, 17 mai, iubitorii de frumos din municipiul Aiud a avut posibilitatea să asiste la vernisarea unei expoziții mai  puțin obișnuite.

Doi oameni, doi bărbați, două generații, tată și fiu, au expus o seria de lucrări prin intermediul cărora au uimit și în același timp au lămurit niște principii de predare din generație în generație a „ștafetei” talentului nativ.

Este vorba despre o expoziție de artă găzduită de sala „Dr. Szasz Pal” a sediului UDMR Aiud, expoziție care a reunit lucrări realizate de către aiudenii Komives Miklos și fiul acestuia Komives Andor actualmente conferențiat universitar doctor în cadrul Academiei de Arte și Desing din Cluj Napoca.

Expoziția realizată de cei doi s-a vrut și a reușit a fi, o incursiune în amintirile de familie, un fel de arheologie artistică a amintirilor perioadelor prin care au trecut cei doi.

Ce am văzut la expoziție? O lume vastă și interesantă, artă brută în care găsim tot ce nu vor să accepte curentele cunoscute ale artei, un artist fără studii de artă, dar pentru care arta este un fel de terapie, un om capabil de revelații.

Aproape nonagenarul, Komives Miklos s-a prezentat în fața publicului cu o serie de sculpturi pictate, un joc al formei și culorii amintind oarecum de granița dintre arta naiva și cea angajată în transmiterea unor stări. Unele lucrări chiar au şocat publicul. Este şi cazul câtorva sculpturi în lemn ale artistului reprezentând animale sau păsări fantastice, ori scene idilice, uneori de un irealism care face legătură directă cu picturile fiului său Andor ajuns un maestru al artei contemporane românești.

Komives  Andor s-a prezentat cu o serie de lucrări ulei pe pânză care s-au constituit într-o prezentare aproape arheologică a unor amintiri de familie folosind drept insprație vechi fotografii de familie și nu numai.

Interesant este faptul că în expoziția realizată, cei doi au reușit să creeze un fel de furtună în mințile celor prezenți, o furtună în care realismul, irealismul și suprarealismul s-au combinat pentru a reflecta realități, dar și convingeri proprii ale celor doi și nu numai.

Prezentată de către Prof. Dr. Dorel Găină de la Academia de Arte și Desing din Cluj Napoca, expoziția familiei Komives s-a bucurat de prezența unui public avizat , care a apreciat dialogul artistic realizat între cele doua generații, dialog care poate fi constatat și de alți iubitori ai artei până în data de 28 mai, dată după care lucrările vor lua calea altei săli expoziționale.

—>>Galerie Foto<<—

 

Dorel Lazăr

jurnalist independent

untitled-2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.