PETRU LUHAN- DE CE NU A PUTUT ROMÂNIA SĂ OBŢINĂ BANI EUROPENI CÂT AR DORI DOMNUL PONTA?

0
295

petru_luhan_e214b42aff

Domnul Ponta vorbește despre fonduri europene în necunoștință de cauză. Susține că România a primit prea puține fonduri structurale pentru perioada 2014-2020. Probabil că-l trag de mânecă baronii locali, care abia așteaptă să-și burdușească buzunarele cu bani europeni. Căci prin modificările aduse Codului Penal de USL, baronii locali (prin firmele deținute de rude) vor putea primi fără probleme contracte publice.

Dar, totuși, de ce nu am putut primi bani europeni cât ar fi vrut domnul Ponta ?

La Consiliul European din februarie 2013 s-a decis plafonarea bugetului 2014-2020 pentru fiecare stat din UE la 110% din bugetul pe 2007-2013 (în termeni reali). Adică alocarea pentru România nu putea să crească cu mai mult de 10%!

Decizia de plafonare vine pe fondul crizei economice, care a golit visteriile guvernelor din UE, făcându-le reticente la a mai finanța bugetul european. Sigur, cârcotașii vor spune că România nu a știut să negocieze bine în februarie 2013.   Dar, oare, chiar poți să te bați cu statele net plătitoare la bugetul UE, cerând mai mulți bani ? Și în plus, măsura se aplică tuturor statelor din UE.

Ceea ce uită domnul Ponta este că la momentul aderării la UE, România a avut un guvern condus de un prim-ministru PNL, în sarcina căruia a intrat și elaborarea Cadrului Național  Strategic de Referință, practic, documentul pe baza căruia România a primit banii de la UE.

Domnii de la guvernare au uitat, se pare, cât de mult a întârziat în 2007 guvernul condus de PNL pregătirea programelor operaționale și ghidurile solicitantului. Au uitat, de asemenea, că de aici au plecat problemele și întârzierile în accesarea fondurilor europene.

Domnule Ponta, fondurile europene sunt pentru dezvoltarea României și nu pentru baronii USL !

Petru LUHAN

untitled-2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.