Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează, potrivit datelor primite de la structurile teritoriale de poliție, că începând cu ora 14.00, în județul Călărași, au fost redeschise circulației publice următoarele tronsoane de drumuri naționale:
— DN 31 Mănăstirea — municipiul Călărași;
— DN 4 Frumușeni și Oltenița și
— DN 41 Oltenița — Căscioarele.
Precizăm că, în continuare, pe aceste drumuri se circulă dificil, în condiții de iarnă și că traficul greu (autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone) rămâne restricționat.
