Copreşedintele USL, Crin Atonescu: Când am spus că mă simt în opoziţie, asta nu avea de-a face cu premierul sau cu Guvernul

0
251

Într-un interviu acordat pentru Agerpres, copreşedintele USL, Crin Atonescu şi preşedinte al PNL a precizat că afirmaţia sa potrivit căreia se simte liderul opoziţiei nu are legătură nici cu Guvernul, nici cu primul ministru. Antonescu a precizat că e vorba de o opoziţie faţă de puterea pe care simte că USL nu o deţine.

crin

,,Atunci când eu am spus că mă simt în opoziţie, asta nu avea de-a face cu Guvernul şi cu primul-ministru. Şi am şi precizat, chiar atunci când am spus-o, că nu e vorba de o opoziţie faţă de Guvern, ci o opoziţie faţă de putere, pe care simt că n-o deţinem. Acum, ce cred liberalii îmi e clar, pentru că cei mai mulţi, dar nu toţi, simt la fel ca mine. Ce cred partenerii de coaliţie, asta este o întrebare. Dacă dânşii se simt într-adevăr la putere, atunci probabil că declaraţia mea că mă simt în opoziţie sau că sunt liderul opoziţiei n-are darul să-i facă fericiţi. Dacă înţeleg şi dânşii – şi eu cred că înţeleg – că am putea greu afirma că suntem pe deplin la putere, atunci probabil că sunt alături de mine şi îngroşăm rândurile opoziţiei la ceea ce este putere şi încă nu ne aparţine”, a declarat liberalul.

Antonescu a mai precizat că deşi  deţine în Parlament 70% din voturi, nu poate face proiectele pe care s-a angajat faţă de români.

,,Am 70 la sută, am votul cetăţenilor într-o majoritate copleşitoare, doresc să fac nişte proiecte pe care le-am angajat faţă de cetăţeni. Modificarea Constituţiei, să spunem regionalizarea. Ne apucăm de chestiunea asta din prima zi a noului Parlament, o urmărim cu seriozitate, lucrăm, muncim la ea, facem acest proiect, exprimăm voinţa unei majorităţi. Deci, ar părea până acum că suntem la putere. Vine Curtea Constituţională şi ne spune “Da, proiectul e în regulă, e constituţional, e dreptul vostru să-l faceţi, că de-asta sunteţi în Parlament, dar nu vrem noi, şase inşi din Curtea Constituţională să o aplicaţi vreun an. Neavând nicăieri în Constituţia României o prevedere care permită aşa ceva, neavând nicăieri în legea Curţii Constituţionale o asemenea prerogativă care să-i permită Curţii aşa ceva, suntem în faţa unei decizii arbitrare, pe care totuşi n-o putem încălca pentru că, nu-i aşa, în momentul ăla nu mai suntem stat de drept. Unde-i puterea? Unde-i puterea legislativă? La noi nu. Ăsta e un exemplu simplu”, a conchis Crin Atonescu.

A.P.

untitled-2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.