UEF MOTRU…

0
439

UEF MOTRU…

Pentru unii mumă, pentru alții ciumă?!

În presa vremii au circulat tot felul de poveşti ,,minereşti”, care, cernute prin sita timpului, s-au transformat în adevăruri sau au rămas doar bârfe locale şi doar atât.  Unitatea de Execuție Foraje (UEF) Motru, a fost ,, luată-n peniţă” de publicaţii şi televiziuni locale şi chiar naţionale, iar cât adevăr şi câtă bârfă este la mijloc, doar Dumnezeu poate să ne spună. De-a lungul timpului, guvernele rogvaive s-au perindat la conducerea județului, UEF reprezentând ,,corpul gazdă” din care ,,lipitorile” au supt toate ,,substanțele minerale” reușind astfel să bage ,,în pământ” o societate, la care statul deține participații majoritare și pentru care au lucrat și mai lucreză numeroși cetățeni ai unui municipiu muribund, Motru.
UEF Motru o societate care ar fi trebuit să aibă contracte ,,țeavă”, în toate colțurile țării (datorită domeniului de activitate pe care îl prestează), dar, care datorită poate unui management prost  sau poate a luptelor interne  de a nu sta la ,,coadă” să-ţi primeşti  banii din ,, forări  de contracte”, a ajuns să anunțe la începutul acestui an  ,,tranșe” de disponibilizări, poate de ordinul zecilor.

,,Managerii” își dau ,,în cap” pentru ,,scaun”

La sfârșitul lui 2014, liderul organizației PNL Motru, afaceristul Ion Cojocaru, ex-director al UEF Motru și ex-senatorul PRM-ist, Ilie Petrescu au ajuns să se bălăcărească pentru șefia unității, un post țeapăn, care pare mult mai important decât cei peste 100 de angajați și contractele pe care societatea ar trebui să le aibă.
Unul ține din răsputeri de fotoliul de ,,Director”, celălalt iniția, la sfârșitul anului trecut, o acțiune în instanță prin intermediul căreia își cerea înapoi postul de la UEF și declara pentru gorjexclusiv.ro că în timpul mandatului său ,,galben-albăstrui”societatea a mers ceas. Celălalt, politician cu ștate vechi în județ, preciza, pentru aceeași publicație, că Ion Cojocaru, ajuns director pe criterii politice, s-a ,,tirat” acasă tot pe directivă politică motiv pentru care nu ar fi trebuit să acționeze în instanță societatea. Și astfel, în tot acest circ (în care cei doi manageri au tot făcut rocada la conducerea unității), suferă doar angajații, cu toate că, ,,în glumă” se bârfeşte că nu toţi…doar unii dintre ei.

Petrescu sau Cojocaru ?

Părerile sunt împărţite ,,în istorie”, care domnie a fost ,, mai fanariotă”, care  ,,domnitor” a dus  UEF-ul la liman sau  care a  ,,găurit” prova epavei şi a lăsat-o  în prag de scufundare. Nu poţi să crezi  istorioarele, care ar concura cu şi cu ,,o mie şi una de nopţi”, în care niște amanți fatali ai forajului hidrogeologic s-au  interesat  doar de  ,,linia de plutire” a societății.

Practici sclavagiste pentru unii, tratament preferențial pentru alții?

 

Se zice că  județu’ ,,cel mai pietros din regiune” este Gorjul. Gorjul  poveştilor, ţinutul oamenilor ,,care știau a lucra cu cuțitul, nu în pâine pentru că n-o aveau, ci în carnea altora” , după cum povestea Tudor Arghezii.
Într-un județ revitalizat, pe vremea socialismului impus, datorită exploatăriilor miniere care s-au deschis ,oamenii din minerit au ajuns să resimtă în anii postdecembriști, forța șefilor ,,de colonie”. Minerii au ,,acoperit” paginile ziarelor  cu ,,pontaje” gospodărești  pe moșiile mai marilor. Pentru unii  era ,, obişnuinţă”, pentru  alţii era un fel  de ,,sclavagism modern”, care prinsese aripi ( şi fără să bei RedBull), în care dacă erai prins şi nu  ,,prestai” pentru șefu’,  zburai acas’ (pentru că doar atunci puteai ,,prinde aripi”). De acestă practică se zice că nu au scăpat nici angajații Unității de Execuție Foraje Motru. Ei ,, au ţipat” în presă ,,ca din gură de şarpe”, doar pe hârtie.  Ei au fost consideraţi  partea nefericită a ,,paharului”, partea ,,împlinită”  era dată ,,de băieți” de casă, intraţi nu în rândul ci doar în  gura a lumii, zicându-se că, uneori nici hârtia de pontaj nu le mai suporta pixul pe ştatul de plată. Ce poţi zice, alte poveşti apărute în presă, cu un ex-senator  acuzat , în trecut, de către angajaţii unităţii  că-i trimitea, dimineaţa pentru a-şi începe programul de ,, înviorare” la ,,moșia” sa de la Florești pentru a presta diverse activități. Nu cred că acesta este  sclavagism, cum nu cred că poate fi prescris ca tratament de înfrumuseţare.

Șoferu’ cu șofer de la UEF Motru

 

Alte poveşti, dar tot la UEF ?  Da, se spune că UEF-ul a reușit performața de a avea un șofer, cu șofer.   Neli Matei, de la scandaldegorj.ro, relata că de la acest personaj pitoresc cei implicaţi în scandalul pontajelor fictive de la Cariera Roşiuţa ar fi avut ce învăţa:  ,,(…) are o metodă inedită de a fenta orele de program. Cu ordinul de serviciu şi foile de parcurs gata scrise, Iorga a găsit un şofer înlocuitor pe care l-a pus să-i facă treaba, el fiind preocupat de afacerile proprii. La un moment dat, el a fost surprins în incinta unităţii, noaptea, unde venise să se servească cu motorină. Atunci a trecut chiar printr-o situaţie delicată pentru că a fost concediat, dar n-a durat mult şi s-a reîntors la locul de muncă, sprijinit fiind şi de liderul Sindicatului <<Sondorul>>, Leonard Sachelarie.”
Se ,,aud” în presă tot felul de poveşti, că de la sânul Unității de Execuție Foraje Motru ,,au supt” toți  feciorii fatali ai acesteia, însă, puteţi jura dumneavoastră că sunt adevărate?

Alexandru PREDA

untitled-2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.