Timpul oamenilor invizibili

0
245

Timpul oamenilor invizibili

Cândva, un prieten mi-a spus că întotdeauna măștile pe care și le afișează oamenii sunt mai prietenoase, mai atrăgătoare, sau mai grave decât ceea ce se ascunde sub ele. Atunci nu m-am prea gândit la semnificația acelei afirmații. Acum, cu tecerea anilor mi-a revenit în minte cuvintele prietenului meu, care sfârșindu-i-se viața a trecut de curând în neființă, în lumea umbrelor.
Amintindu-mi cele spuse de amicul meu, mi-am imaginat ceva trist, cu mult mai trist decăt afișarea unor măști ce acoperă și ascund unele chipuri și caractere. Mi-am imaginat că dacă sub masca respectivă nu există dram de opinie și împotrivire la problemele sociale și politice cu care se confruntă individul, atunci nu se ascunde nimic. Ar fi ca si cum, în momentul în care dai deoparte masca te-ai întâlni cu Omul Invizibil. Un om pe lângă care poți trece pe stradă fără al vedea, fără al băga în seamă.
V-ați gândit că odata ce am renuntat la comunism și ne-am dat acele măști jos, am devenit o țară de oameni invizibili? Suntem o țară în care trăiesc aproximativ 20 de milioane de oameni invizibili. Vizibilitatea lor este ciclică sau accidentală, depinde de cât de des au nevoie de ei clasa politică formată după Marea Revoluție din decembrie 1989. Vizibilitatea noastră este o trecere nesfârșită și prea răbdătoare de timp. Este o pierdere irecuperabilă pentru noi toți. Oameniulor din popor li s-a spus în anii crizei mondiale din anii 30 că sunt o generație de sacrificiu și li s-a cerut tot felul de sacrificii pentru binele copiilor și nepoțilot. Și? Li s-a scurs viața aproape degeaba. Imediat după venirea comuniștilor la putere, în anii 50 oamenilor de atunci li s-a spus că sunt generație de sacrificiu și că trebui e să accepte sacrificii pentru reconstruirea țării și construirea unei societați echitabile. O altă pierdere de timp. Pe vremea lui Ceausescu ni s-a spus că suntem o generație de sacrificiu și că trebuie să facem eforturi pentru independența financiar-economice a României și construirea societații socialiste multilateral dezvoltate. Încă o pierdere irecuperabilă a unei părți importande din viață. Acum ni se spune că dat fiind conjuctura economico-financiară mondială trebuie să facem, iarăși, sacrificii. În mai puțin de un secol, românilor li s-a cerut să piardă cu răbdare părți importante din viașa lor renunțând la frumusețile și binefacerile vieții prea scurte pe care o aveau.
Timpul este singurul lucru care nu poate fi recuperat. În schimb, vreme ce noi credem că timpul este infinit și ni-l pierdem răbdători, mai marii noștrii îl drămuiresc și îl cheltuiesc cu atenție conștieți că nu-și pot pierde nicio clipă din cele care le sunt date. Din această cauză pentru ei, pentru cei aleși, valoarea timpului este inestimată, iar noi suntem un fel de acceptați care o dată la patru ani își pun masca, de oameni importanți și merg, dușii de nas, să-i remandateze pentru încă o perioadă de patru ani, perioadă în care devenim din nou invizibili.
Unii filozofi afirmă că timpul nu poate fi măsurat și nu poate fi încadrat într-un sistem de măsurare. Îi contrazic. Ferm. Pentru mine timpu se măsoară cu viața. Bunicii mei și-au petrecut viața răbdând și așteptând mai bilele pe vremea crizei din anii 30. Părinții mei și-au petrecut viața răbdând și spetindu-se pentru un trai mai bun pe vremea comuniștilor. Eu mi-am petrecut prea mult din viată în perioada comuniștilor și cea postrevoluționară sperând la un trai mai bun care nu mai vine. În concluzie familia mea a cheltuit peste doua vieți și ceva pentru ca acum să-mi dau seama că am ajuns să fiu un om invizibil. Familia mea a cheltuit peste două vieți și ceva pentru ca acum, când parte mare din viața mea a fost deja cheltuită, să încep să-mi dau seama că timpul a devenit o mare probleme pentru mine, pentru voi, pentru toți.
Timpul este atât pentru noi oamenii invizibili, cât și pentru aleșii noștrii foarte împortant. Este dacă vreți o problemă socială care are o valoare economică pentru unii ce-l măsoară în bani („timpul înseamnă bani”) și în mod special, pentru toți, o valoare personală dat fiind scurgerea implacabilă a vieților noastre.
Nu vi se pare că două vieți și ceva de sacrificate de o familie este cam mult pentru pentru un mai bine iluzoriu pentru noi? Nu vi se pare că două vieșți și jumătate este cam multă cheltuiala pentru binele de care se bucură numai aleșii noștrii? Dacă da, atunci haideți să nu mai fim invizibili și să ne punem acele măști cu fiiguri de oameni responsabili și să rezolvam situația.

Dorel Lazăr

untitled-2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.