Talpa ţării
de Dorel Lazăr
jurnalist independent
Stau câteodată și mă gândesc făcând comparație între ce a fost odată, pe vremea în care ni se dădea pâine cu buletinul și beam nechezol în fiecare dimineață savurându-i parfumul fad. De multe ori mă surprind gesticulând și vorbind singur ca și unul dus de acasă. Dumneavoastră nu vă întrebați de ce mulțimea de săraci ai României se uită urât la puținii bogați pe care-i are această țară?
Am făcut revoluție și am alungat sistemul acela cu pâine, cu ”adidaşi” pe buletin și nechezol la liber. Acum circulăm cu autobuze moderne, cu aer condiționat și am uitat de vremea în care sardelele stăteau mai comod în cutia lor de tablă decât noi în autobuz. Cum naiba să poți uita astfel de lucruri. Nu pot să-i înțeleg pe nostalgici. Bine că am scăpat de tîmpeniile acelea. Da, dar am scăpat și de ceva cu care ne mândream atunci, pe vremurile alea. Am scăpat de industrie. Puteți să mă contraziceți? Nu prea cred. Am scăpat de fabrici și uzine, am pus capac minelor. De ce? Eu personal nu pot să înțeleg acest lucru. Dumneavoastră puteți? Unii, mai mult sau mai puțin adepți ai teoriei conspirației spun că așa a a venit ordinul ”de sus”. Cică cei ”de sus” au hotărât că noi românii nu mai avem nevoie de aur, argint, cupru, uraniu, fier, oțel, sticlă. Ei afirmă că acei ”specialiști” consultați de oamenii politici și guvernele românești din acele vremuri, au afirmat că industria noastră nu este rentabilă, iar factorii de decizie din România au fost de acord. A urmat acea perioadă în care s-aau descurcat cei ce aveau puse deoparte câteva grame de aur, ceva argint și ceva valută dosită, să nu o găsească securitatea. Pentru cei mai mulți a început, în prin fază disponibilizarea, apoi, după câțiva ani ”sfânta disponibilizare”. Deh, ordinul era că cei disponibilizați, sau cei ce vor să fie disponibilizați, pleacă în șomaj cu nu știu câte salarii compensatorii. Sfârșitul îndustriei românești a fost cu m ulți ani în urmă. Păcat că românul a și uitat acest fapt și a intrat în altă lume. A intrat într-o lume a basmelor ascultae cu nesaț și spuse, cu interes, de unul sau altul ajuns la putere sau încercând să pătrundă în cercurile conducătoare, a celor aleși. Mai nou în diverse regiuni s-a început sistematic zgândărirea populației cu idei care o face să aibă reflexele câinelui lui Pavlov. Ba se deschide nu știu ce mină sau exploatare minieră, ba se preivatizează și se retehnologizează fabrica X, ba se pune coadă la prună, ba la cireașă și totul se plătește de către ”talpa țării”, de românul de rând. Crudă propagandă electorală! Ce este supărător, chiar jignitor, este repetiția periodică a acestei plăci zgâriate și culmea e că are și eficiență. Se pare că unii ne consideră a fi un popor de naivi, de alienați mintali. Oare chiar așa să fim? De ce nu-și aduc aminte românii ce s-a întâmplat în trecutul apropiat? De ce nu-și aduc aminte românii de tunurile, furturile și jaful, pe față, practicat de cei ce-i amăgesc periodic?
Cred că nu-i greu de priceput de ce unii dintre români se uită chiorâș la cei bogați. Cred că, în cele doua decenii trecute de la Revoluție, românii noștri au început să priceapă cum se fac banii, mai ales cum se fac banii cinstiți și cum se
fac cei pe căi ocolite. Însă cel mai sigur este că românii de rând se uită la cei bogați chiorâș deoarece ei știu că pe spatele lor, pe țalpa țării se sprijină și bogații, cinstiți sau nu, și țara toată. Și totul deoarece ei sunt ”Talpa țării”.
