Sensul vieţii este să spunem adevărul şi să schimbăm viaţa celor suferinzi. Datoria şi responsabilitatea noastră este de a ajuta generaţiile viitoare. Cu cât vor exista mai multe voci care spun adevărul, cu atât mai mare va deveni şansa de schimbare. Trebuie să transformăm persoane, să le schimbăm viaţa. Din neputincioşi şi dependenţi, să devină stăpâni pe ei, independenţi şi cu o minte ascuţită. Dacă le oferi oamenilor posibilitatea de a-şi atinge potenţialul, poţi rezolva multe probleme. Când le dai de mâncare celor flămânzi, ei spun că eşti un erou. Când îi întrebi de ce sunt flămânzi, spun că eşti comunist. Din păcate, societatea noastră a creat oameni flămânzi şi neputincioşi. De aceea, se impune un proces de schimbare şi transformare a generaţiilor următoare, care să devină stăpâne pe propriile vieţi, datorită educaţiei, viziunii şi creativităţii. E un proces de reevaluare şi de recăpătare a încrederii în sine, de descoperire a propriilor talente şi abilităţi, de a privi lumea cu alţi ochi.
Dacă vrei să schimbi ceva, o poţi face. Nu poţi să fii pasiv. Pentru că nu poţi spune: „Nu fac asta pentru că oricum nu se schimbă nimic”. Dacă adopţi o astfel de atitudine, atunci chiar nimic nu se va schimba niciodată. Totul pleacă de la individ, de la întrebarea: ce consecinţe pot avea acţiunile mele? Perioadele de mare dificultate sunt şi perioade de mare câştig şi putere. Să ne concentrăm asupra promovării valorilor umane. Când valoarea umană nu contează pentru cei care administrează guvernele, sau lucrează în domeniul economic atunci corupţia şi sărăcia se înmulţesc.
Oamenii să se informeze, să ştie să întrebe, să vrea să înveţe, să aibă putere, să-şi conducă singuri viaţa, şi că a face bine este singurul lucru logic. Globalizarea este o bestie cu faţă umană care oferă o prosperitate de neimaginat celor educaţi şi celor din familii bune, în timp ce împarte numai suferinţă şi disperare celor mai săraci din lume. Pentru unii, noul sistem economic înseamnă minimalizarea costurilor de producţie şi maximizarea profitului; pentru mulţi alţii, înseamnă confruntarea cu sfârşitul siguranţei oferite de acelaşi loc de muncă, devenind martorii reapariţiei aşa numitelor „ateliere” în care oamenii muncesc peste program şi în condiţii inumane. În epoca cinismului şi lăcomiei, toate ideile juste sunt nepractice. Nu mai avem dreptul să fim pasivi. Dacă nu începem să acţionăm acum, generaţia următoare va moşteni eşecul nostru în a produce schimbarea. Noi trăim foarte izolaţi de disperarea, durerea, chinul şi suferinţa celor din jur. A accepta ca oamenii să fie nedreptăţiţi, înseamnă să nu dai dovadă de omenie. Comunităţile nu trebuie să tolereze un astfel de comportament. Pentru că dacă îl vor tolera, el va constitui un teren fertil în care vor fi plantate seminţele distrugerii. Trebuie să restaurăm încrederea în cadrul societăţii civile pentru ca oamenii să creadă că, şi în cele mai dificile circumstanţe putem reuşi.
Nimeni nu are nevoie de adevăr mai mult decât cei oprimaţi. Nu poţi să reduci pe cineva la tăcere prin forţă. Adevărul, dreptatea şi compasiunea vor prevela, indiferent cât de puternici sunt unii, indiferent cât de rea este situaţia. În familie să fim educaţi să alegem între bine şi rău şi că oamenii trebuie trataţi corect. Mă gândesc la copiii de azi, care au nevoie de vocile noastre, de ajutorul nostru. ( Copilul este centru vieţii mele. Centru centrului meu). Nu mai avem dreptul să nu luam atitudine. Relaţiile noastre cu cei din jur ne afectează destinul. Este important să-i ajutăm pe cei marginalizaţi, pe cei care sunt uitaţi. Nimănui nu le pasă de ei. Nimănui. Nu este nicio glorie să înjoseşti oamenii. Nu există glorie în persecuţie. Aceasta este lecţia cea mai importantă.
Există o competiţie universală între bine şi rău. Şi eu cred că, în cele din urmă, binele va învinge răul. Dar binele nu poate învinge răul prin retragerea din calea lui. Binele trebuie să înfrunte răul.
Educaţia m-a învăţat că, şi la bine şi la rău, trebuie să înfrunţi problemele şi să nu fugi de ele. Trebuie să fii înarmat tot timpul cu o busolă care să-ţi arate calea cea bună. Să tii cont de puterea celor lipsiţi de putere. Societăţile bazate pe adevăr trebuie să se confrunte cu reconstrucţia morală.
Să avem credinţa că lăsăm copiilor noştri cea mai bună Românie, la creerea căreia am contribuit şi noi. Deşi imaginea e destul de sumbră, există şi raze de lumină. Sunt convins că dacă nu ne salvăm copiii, nu vom fi în stare să ne salvăm nici pe noi înşine. Nu pot să cred că Dumnezeu ne-a dat toată această bogăţie, iar noi nu reuşim să avem grijă de cei mai vulnerabili dintre noi.
„Dacă nu poţi să fugi, mergi; dacă nu poţi să mergi, târăşte-te, dar nu te opri”.
Trebuie să schimbi lucrurile.
Romulus Modoran
