Se țin de cuvânt, nu?!

0
208

Se țin de cuvânt, nu?!

De câteva zile aud tot mai des de la indivizi permanent nemulțumiți că USL este o adunătură de mincinoși care au promis în campanie că în România o să curgă numai lapte și miere și când colo, acum, la pompele stațiilor de benzină curge doar un carburant cu mult mai scump decât înainte.
Cred că acești oameni transformați peste noapte din susținători în acuzatori nu pricep nimic, nu știu care sunt regulile și motivele care stau la baza acestei avalanșe de scumpiri ce a dat peste noi chiar din prima zi acestui an.
Să fie foarte clar că guvernul nu vrea răul nimăniu și că se străduieștre din răsputeri să facă numai bine românilor. Una dintre preocupările deosebite pe care le are onoratul guvern este aceea de a pune la treba creierele românilor, să-i oblige să producă și ei câte ceva pentru ca această țară să poată ieși din criză cât mai repede și dacă se poate prin forțe propi.
Personal credeam că după douașeci și mai bine de ani de democrație adevărată și „adevăr” spus în față, românilor le vine cam greu să să pună botul la promisiunile făcute de drăgălașii noștrii politicieni. Se pare că nu este așa și că dusul cu zăhărelul o să meargă încă mult timp de acum încolo. Întotdeauna există un număr semnificativ de oameni care vor face așa cum li se spune de către simpaticii politicieni sau de către oamenii presei aservite. Ca urmare mulți merg la vot spunându-și: „Îi votez pe ăștia că nu-s ca ceilalți și nu fură, sau dacă fură, fură mai puțin, că nu mai au de unde”. Orbiți de mesajele frumos ambalate în vorbe mai dulci decăt mierea promisă, sau mai veninoase decât colții viperei, atunci când este vorba despre ceilalți, românul schimbă, din nou, scimbarea votând pe cei care cred ei că nu fură sau fura mai puțin. Pe dracu! Toți sunt la fel! Toți fură și toți mint la fel, de multă reme, de dinainte de pseudorevoluția din decembrie 89. Dacă românii și-ar pune le muncă mițile și și-ar aduce aminte ce s-a întâmplat în campaniile trecute ar constata că minciunile sunt aceleași și că onorații și drăgălașii noștri politicieni nici nu se mai străduiesc să inventeze ceva nou. Apoi, cu fundurile și burțile lor din ce în ce mai adipoase sunt preocupați până peste cap pentru… nu pentru românii de rând, pentru ei, pentru familiile lor și pentru gașca lor, uită ce au promis și chiar fac tocmai pe dos.
Am dreptate sau n-am asta este ceea ce va trebui să spuneți dumneavoastră cei ce citiți aceste rânduri. Eu îmi fac datorie etalând doar câteva peomisiuni și fapte.
În campanie, actuala putere promitea cu surlele și trâmbițele sale o creștere economică de minim 4 procente în fiecare an de guvernare, crearea a milioane de locuri de muncă, reîntregirea salatiilor și pensiilor tăiate fără milă de fostul guvern, scăderea fiscalității și la 19% TVA. Să nu mai spun de cei 1.200 de kilometrii de autostradă, lucru pe care nu l-au crezut nici membrii partidelor din alianță. Ca urmare la fel ca și la alegerile locale, cu mici inginerii condamnabile și cu ajutorul unui segment importand al populației mai brunete și-a obținut și tăiat o felie deosebit de groasă din tortul guvernării. Cantitatea i-a lăsat și pe ei cu gura căscată, dar asta este „dacă așa a vrut poporul…”
Totul a fost Ok până după așezarea dosurilor durdulii în fotolii, lucru încă nefinalizat, ca apoi să înceapă sarabanda. Gazul și curentul electric, pietrele de moară a tuturor românilor, s-au scunpit cu zece procente, prețurile la carburanți au crescut și cresc ritmic, la fel au crescut prețurile alimentelor, legumelor și cel al taxelor locale. Acum se anunță creștere de prețuri la alcool, tutun și cafea. S-a întrodus o taxe nouă, cea de primă vânzare a automobilului.
Este bine, această avalanșă are toate șansele să continue, să nu uităm că suntem abia în cea de a doua lună a anului și în primul an de guvernare, iar ei au calculat gradualitatea creșterilor în așa fel încât românii să stea liniștit și să îndure. După cum merg treburile se pare că o să fie bine de tot. Mai ales că, mai nou, s-a promis scăderea, pe cale naturală a numărului de pensionari, o adevărată povară în opinia lor pentru bugetul public. La cum merg treburile cred că ar fi bine să le punem o întrebare: Pe când ne dau și pământ, câte o parceleă pentru fiecare, să fie întinsă cam 1 pe 2 metri? Că doar tot se țin de cuvânt, nu!?

Dorel Lazăr

untitled-2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.