Doamne, încotro ne îndreptăm!? Aceasta este întrebarea pe care și-o pune din ce în ce mai des românul de rând, care oftează des în adâncul sufletului spundu-și cu obidă „Era mai bine înainte!”. Aceasă expresie, ce se aude din ce în ce mai des, sună aidoma unui scâncet de copil neînțărcat și ne dat la sân, zgârie și supără urechea.
Sărăcia se întinde peste țară ca o molimă pustiitoare din evul mediu. Parcă fără leac. Criza economică și financiară, ciuma economiilor românului de rând, roade în tăcere aidoma unui cancer fără leac, încet și sigur bruma de siguranță economică pe care, până mai ieri, românii au obținut-o, cu sacrificii enorme. Din ce a fost în urmă cu nici un an s-a cam ales preful. Statul român a ajuns calic, mai calic decât a fost vreodată în toată istoria lui. Statul este la fel ca și locuitorii lui, amărât, un amărât care umblă pe stradă cu nădragii rupţi în fund și își zice, în șoaptă: „Era mai bine înainte!”.
În fond cine este statul român, dacă nu noi, cei 18 sau 20 de milioane de oameni care se spetesc să plătească tot felul de taxe și impozite cu care să se poată întreține o clasă politică mincinoasă. Statu’, a fost folosit de către iubiții noștri politicieni întreținuți, numai pentru afacerile lor, de aceasta a ajuns ce a ajuns. L-au supt și l-au vlăguit. Pentru ei statul este un fel de slugă, un prost al satului numai bun de folosit pentru corvoadele cotidiene prea grele pentru lenea clasei politice. Statul a fost trimis după ţigări şi bere la birtul din colţ, a fost trimis să care gunoiul la marginea satului când politicienilor li s-a părut că le pute sub nas, deși domniile lor sunt învățați să mănânce rahat zilnic.
Astăzi statul român nu mai este ce a fost. Era mai bine înainte. Acum a ajuns slab, mai slab decât oricând în istoria acestei ţări, un fel de țar care se dă rotund și „barosan”. Se vede aceasta la tot pasul. O vedem și noi în rânjetele politicienilor cu conturi burtoase și în privirile deznădăjduite a din ce în ce mai multor români.
Puterea statului nostru se vede excelent pe slinoasele fețe transpirate ale maneliștilor care nu plătesc nicio taxă la stat deoarece sunt băieți deștepți și fițoși. Cum să se încurce ei cu un amărât costeliv cum este statul român? Câtă putere mai are statul român se poate vedea în prețurile benzinei de la pompele de pe șosele, benzină al cărui preț este umflat în așa fel încât, săraca de ea, nu-și mai poate vedea lungul nasului aflat la căldură, undeva departe, peste graniță, acolo unde se duc banii făcuți din chiar subsolul vlăguit al țării.
La fel ca și românii rupți în fund, statul privește solidar cu aceștia, cu disperare, la rafturile frumos colorate ale magazinelor multinaționale care i-a băgat în mormânt pe amărâții comercianți autohtoni. Cu ajutorul mincinoșilor, leneșilor și din ce în ce mai burtoși politicieni ai noștrii, cu nesimțirea lor la noi se poate întâmpla orice, orice la care alte state ar reacționa virulent, chiar agresiv. Al nostru stat stă, că nu poate face nimic, aidoma cu prostul satului, deoarece niciunul din cei ce ar trebui să vegheze ca statul român să nu slăbească, să nu arate ca un țâr nu fac nimic. În nesimțirea lor, din interes, burtoșii și fălcoșii noștri mâncători de rahat nu fac nimic altceva decât să-și pună în funcții lacheii lor, slugoii și pupincuriștii ce se uită cum se scurge ultima vlagă din ceea ce a fost odată puterniucul stat român.
Din cauza intereselor de grup și a dispatiției profesionalismului în management, mai bine spus din cauza înlăturării criteriilor profesionale și înlocuirea lor cu clientelismul politic Protecţia Consumatorului, Fiscul, Consiliul Concurenţei, Poliţia şi toate celelalte instituţii care fac un stat puternic sunt caricaturi la noi. Sunt un fel de leșinături, care nu-și fac treaba, sau care atunci când și-o fac, o fac doar în curtea celor care nu au afinități politice aidoma celui care a pus în funcție directorul sau inspectorul-șef. Fiecare guvernare își bagă câte ceva în ele, în aceste instituții. Aceste înstituții sunt aidoma unor traseiste de pe șosele cere-i deservesc și le fac pe plac celor care trec pe lângă și pe la ele în cei patru ani de mandat.
Statul român a ajuns așa și din cauza noastră a celor 18 sau 20 de milioane de oameni care se spetesc să plătească taxe și impozite. Noi suntem cei care i-am pus acolo pe acei fălcoși și burtoși, mâncători de rahat, care ne-o spun, o dată la patru ani, că ei știu ce și cum se conduce o țară. Acum vedem ce și cum au condus. Ne-au adus într-o situaţie şi mai gravă decât am fost sau am visat vreodată, suntem cam pe ultima treaptă a degradării autorităţii unui stat și cei mai săraci locuitori din Europa. Suferim la fel ca și statul. suntem rupți în fund și avem rahitism. Am ajuns o nație de rahitici care se uită cu disperare dar nu mai vede orizontul intuind inutilitatea zbaterii de zi cu zi.
Chiar şi serviciile noastre secrete sunt în această stare de rahitism crinic, doar de aceia unul dintre procurorii șefi ai țării i-a spus procurorului general că nu are rost să colaboreze cu un serviciu condus de un interimar, un serviciu în care numănui nu-i arde de treabă. Sunt curios să văd și eu cine se va ocupa de întremarea statului și combaterea rahitismului politic și administrativ al statului român.
Cineva îmi spunea că pentru a merge bine în România ne trebuie un regim foarte coerctiv, un regim în forță, chiar totalitar, deoarece românul face treabă bună decât sub amenințarea biciului. Oare așa să fie?
Dorel Lazăr
jurnalist independent
