Stând de vorbă cu unul dintre puținii mei amici cu care poți vorbi și altceva decât subiectele cotidiene ale românilor (fotbal, femei, pescuit și politică), după o dispută de câteva zeci de minute am concluzionat că românii de astăzi arată aidoma țăranilor pictați de Octav Băncilă în lucrarea pe care a intitulat-o simplu și sugestiv „1907”.
Cu alte cuvinte românii, în majoritatea lor, românii au ajuns să arate la fel ca și țăranul care aleargă pe câmpul presărat cu cadavre și răniți, desculț, zdrențăros, flămând, cu priviri disperate.
Nu cred că am exagerat concluzionând aceasta. Este suficient să ne uităm și să facem o sumară analiză a vieții românilor de rând. Păi, cum o duc majoritatea românilor azi?! Faceţi un studiu, un sondaj, analizați-vă traiul propriilor familii şi vedeţi cu ce vă hrăniți și cam ce mănâncă grosul populaţiei acestei țări care odinioară, pe vremea temei tabloului maestrului Octav Băncilă, era „grânarul Europei”!
Ce să mai spun despre șomeri?! Mă înfior când mă gândesc la ei, mai ales la cei care lucrează cu ziua şi au prunci de întreţinut. Ce să mai vorbim despre cei care nici nu mai sunt șomeri și au familii și bătrâni bolnavi de întreținut? Dar noi? Noi cei care mai avem câte un venit cât de cât uman, dacă se poate spune așa, noi cum o ducem? Faceți o comparație între cum o ducem noi și cum o duc cei care ne conduc și nu au nici o grijă de viaţa amărâtă a poporului nostru! Ei nu doresc și nu au altceva decât acapararea a cât mai multă putere. Ei nu se gândesc la cei desculți, zdrențuiți, flămânzi și disperați. Ei au disperarea lor și doresc cu disperare pe cutare sau cutare să conducă justiţia, ei doresc pe „x” la CSM, pe „y” la DIICOT, chiar și domnul preşedinte Traian Băsescu vrea ceva. Până mai ieri vroia să conducă nave pe mările și oceanele planetei. Chiar și-a vizat în urmă cu ceva timp carnetul de navigator, apoi s-a răzgândit și a uitat de pasiunea lui de o viață și acum vrea să conducă un partid nou, bineînțeles că după terminarea mandatului. Și Preafericitul Patriarh vrea ceva. Vrea să termine „Catedrala Neamului”, o clădire ce se vrea cea mai mare din lume și carte se pare că va fi așa de impozantă încât „Turnul Babilon” de odinioară va intra în conul de umbră al viitoarelor cărți bisericești. Pentru aceasta cere bani şi cere tot mai mulţi de la cei desculți, zdrențăroși, flămânzi și disperați care aleargă prin România și prin Europa să câștige sumele necesare și aceasta în timp ce preoţii şi bisericile se înmulţesc, iar enoriaşii din ele scad simţitor, răpuși pe câmpul pe care-l muncesc, aidoma personajelor din tabloul lui Octav Băncilă.
Nu m-am supărat pe amicul meu când spunea că bugetul apărării a crescut cu 15% faţă de anul trecut și că cel al serviciilor secrete a crescut cu mult mai mult, de parcă ar fi România pe picior de război, iar armata și serviciile ar trebui să-i „bruieze” pe inamici şi să-i pună pe o pistă falsă!
Nu aveam de ce să mă supăr pe el. Avea dreptate. Mai ales atunci când afirma că totul este rezultanta unor factori pentru care și noi cei desculți, zdrențăroși, flămânzi și disperați suntem de vină. Care factori!? Păi ia să-i enumerăm în câteva cuvinte. Unul ar fi lipsa de strategie pe termen lung, din 1990 până azi, a politicienilor noștri și a noastră, a celor mulţi. Alți factori ar fi: legile proaste şi corupţia din justiţie, lipsa educaţiei sănătoase datorită unui sistem prost plătit, neatrăgător şi a schimbărilor prea dese, analfabetismul electoral. Cred că cei mai „subversivi” factori pentru această țară și pentru poporul ei a fost respectarea proverbului „Capul plecat, sabia nu-l taie”. Prea des și prea mult, aleşii noştri au plecat capul. Prea des și prea mult, aleșii noștri și-au încovoiat coloana vertebrală în fața instituţiilor U.E., a F.M.I-ului, în fața tuturor celor care vorbesc o altă limbă, la fel cum, odinioară, se închinau domnii valahi în fața sultanilor de la Istambul.
Iată de ce cei din afara granițelor, în special cei din vestul Europei se uită la noi așa cum se uită și ne categorisesc așa cum ne categorisesc. Cum poate fi percepută altfel România, de cineva care nu are grija zilei de mâine, nu are stresul cotidian şi nu trăieşte într-o instabilitate şi prostie la maxim!?
Care va fi oare viitorul copiilor noştri, că mult lăudata „luminiţă de la capătul tunelului” nu s-a ivit încă și am constatat că întradevăr „vara nu-i ca iarna”?!
Politicienii noştri şi preşedinţii „…escu” ai republicii după 1990 au câştigat lupte personale punându-ne după cap jugul datoriilor, datorii care, în curând ne vor pune la zid pe toți și asta chiar la o comandă dată de „prietenii noştri” din vest, cei care acum dictează cum vor ei ce şi cum să se facă în România!
Să spunem că toți„…escu” din istoria noastră vor rămâne mici? La fel ca și „mărețele” lor fapte? O putem face că doar atâta ne-a mai rămas așa desculți, zdrenţăroși, flămânzi și disperați. Atât mai avem de făcut că în rest avem de toate: o viață ca acum o sută și mai bine de ani.
Dorel Lazăr
jurnalist independent