FUZIUNE CU BĂSESCU ÎN SUFLET?

0
350

O stire de prima marime a fost difuzata miercuri de toate agentiile de presa din lume. Presedintelui unui stat membru UE, membru NATO si aliat special al Statelor Unite i s-a cerut demisia de catre Parlament, fara a fi existat niciun vot impotriva. Este, din nou, o situatie fara precedent in istoria recenta a lumii democratice. Si este vorba de acelasi personaj care, tot fara precedent, de data asta in intreaga istorie moderna a lumii, a fost de doua ori suspendat din functie. Fiecare dintre aceste actiuni a fost realizata de catre un alt Parlament. Efectul asupra imaginii acestui personaj este devastator. Dar acelasi efect se rasfrange, in mod automat, si asupra sustinatorilor acestuia. Si atunci, intrebarea care se pune este: Cum va putea fi realizata unificarea dreptei atata timp cat celelalte partide din dreapta, cu exceptia celui mai puternic, al liberalilor, traiesc cu Traian Basescu in suflet?

Tot ceea ce a facut Traian Basescu sau, ma rog, aproape tot este de netolerat si a fost de mai multe ori sanctionat, pe buna dreptate, de Parlamente diferite, cu compozitii si majoritati diferite. Iar ultima mizerie care a iesit la iveala, cea legata de implicarea presedintelui in operatiuni criminale de influentare, in stil mafiot, a actului de justitie prin musamalizarea, timp de trei ani, a unor operatiuni de acest fel, intrece orice imaginatie. Fireste, in lumea civilizata. Este cel mai explicit atac care a fost dat vreodata impotriva statului de drept. Si, indiferent cum ar incerca sa se eschiveze Traian Basescu si cum ar incerca unii reprezentanti ai institutiilor statului sa-l menajeze, presedintele Romaniei este vinovat si tinut sa plateasca. Iar solicitarea unanima, a demisiei sale, de catre Parlament reprezinta, pana la urma, o asemenea factura politica.

In aceste conditii, atitudinea partidelor politice, si ma refer exclusiv la cele din dreapta spectrului politic, conteaza enorm. Din perspectiva imaginii si a bunei lor reputatii. Cum s-au comportat ele in acest examen dificil? Presedintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, a declarat ca el, in locul presedintelui Traian Basescu, ar demisiona. Apoi, le-a cerut parlamentarilor acestui partid sa hotarasca ei insisi cum se vor raporta legat de solicitarea de demisie a presedintelui. Este incorect? S-a balbait cumva Klaus Iohannis? Nici vorba. El a procedat ca la manual. Si a spus punctul sau de vedere. Apoi, fiindca se afla in fruntea unui partid pana la congres si se va afla probail si dupa congres, iar acest partid este democratic si nu un S.R.L., Klaus Iohannis i-a invitat pe toti parlamentarii sa-si spuna punctul de vedere si, impreuna, sa decida care va fi pozitia lor fata de Traian Basescu. E corect? Sigur ca e corect. Si asta s-a si intamplat. Au avut loc dezbateri ale parlamentarilor din Camera Deputatilor, dezbateri ale senatorilor apoi a fost organizata, marti, o dezbatere comuna. La capatul ei s-a votat. Liberalii urmau sa ceara, ceea ce au si facut, demisia lui Traian Basescu. Decizia a fost adoptata in unanimitate. Cu precizarea ca aceasta atitudine nu este luata sub imperiul dorintei si initiativei PSD. Ci pur si simplu pentru ca asta merita Traian Basescu. In Parlament, liberalii s-au comportat exemplar. Ei s-au conformat intru totul propriei decizii. In plus, Ludovic Orban a avut un discurs exceptional. Dar ce au facut celelalte partide ale dreptei?

UDMR, prezent in sala, a preferat sa se abtina de la vot. Adica nici, nici. O pozitie ambigua. Cat se poate de confortabila pentru politica traditionala a acestui partid. Celelalte doua formatiuni reprezentate, respectiv PDL si PMP, au lipsit pur si simplu din Parlament. Ignorand sau lasand impresia ca ignora aceasta tema fierbinte.

Traian Basescu a rupt practic PDL-ul dupa ce a anuntat ca s-a detasat total de acest partid, fiindca nu a fost aleasa Elena Udrea, ci, in urma unui vot democratic, a iesit presedinte Vasile Blaga si, drept represalii si recompensa pentru pupila sa, a infiintat, pe bani publici si utilizand infrastructura de la Cotroceni, Partidul Miscarea Populara. Care a luat 6 la suta din voturile romanilor la europarlamentare. PMP ar fi deci un cal mort. Cu singura conditie sa nu fie sustinut de nava mama. Adica de PDL. In ce mod s-a diferentiat insa, in cazul demisiei lui Traian Basescu la care a fost si este atenta o tara intreaga, mesajul PDL fata de mesajul PMP? In niciun fel. Si unii si altii traiesc cu Basescu in suflet. Si o spun raspicat, fara niciun fel de ocolisuri, in absolut toate interventiile publice. Nu numai legate de aceasta tema, a mizeriei generate de existenta, atat de sus, a unui grup criminal organizat. Care este consecinta?

Proiectul extraordinar de important al unificarii dreptei, indiferent pe ce cale ar fi el realizat, nu poate fi dus la bun sfarsit prin simple aranjamente facute in laboratoarele unor partide. Este, de fapt, proiectul unificarii nu a unor formatiuni politice, ci a electoratelor acestora. Ori aceste electorate, in chestiuni majore, cum este, de pilda, raportarea la statul de drept si la independenta justitiei, trebuie sa primeasca, de la toate partidele de dreapta, mesaje care sa se armonizeze. In niciun caz mesaje divergente. Traian Basescu nu este o simpla persoana malefica. El reprezinta un simbol. El simbolizeaza un sistem. Cum se raporteaza PDL la acest sistem? La fel ca si PNL? Atunci unificarea are o sansa. Dar daca raportarea este diferita? Atunci fuziunea sau alianta va fi toxica.

Intelegandu-l pe Traian Basescu ca simbol al unui sistem, putem concluziona ca unificarea dreptei nu va putea fi nicicand facuta, pana cand partidele care participa la ea nu se vor pozitiona identic in raport cu acest sistem. PDL-ului, propriul electorat i-a dat, pana in prezent, doua semnale. In cazul primului, l-a plasat pe locul patru in randul partidelor politice. Dupa PSD, PNL si PP-DD. A fost o reactie a electoratului fata de regimul Traian Basescu. Pe care PDL l-a servit. Al doilea semnal a fost la europarlamentare. PDL a trecut pe locul trei, iar partidul mosit de Traian Basescu s-a plasat pe ultimul loc. Dupa un candidat independent, Mircea Daiconu.

O fi inteles domnul Vasile Blaga ceva din aceste semnale transmise in clar de electoratul de dreapta? Sau doreste, impreuna cu membrii echipei sale, sa traiasaca in continuare cu Basescu in suflet pana cand reprezentativitatea PDL se va duce spre zero? Dar dreapta unificata, cred eu, inseamna mai mult. Inseamna si UDMR. Care sta in expectativa, pentru a juca orice carte. Fara sa fie totusi cu Basescu in suflet.

SORIN ROŞCA STĂNESCU

Sursa: http://www.sroscas.ro/

untitled-2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.