Editorial
de Nicu MURGĂŞANU
Se apropia CRĂCIUNUL, toţi eram înfriguraţi şi aproape înfometaţi, eram trişti şi deprimaţi, visam căldură în apartamente şi apă caldă în vană. Căutam prin magazine săpunuri, detergenţi, portocale, banane, carne şi pâine, voiam ouă, lapte şi unt, ne săturasem de beznă, uram cozile interminabile şi cartelele care ne dădeau dreptul să mâncăm atât cât să nu murim, detestam securitatea represivă şi partidul comunist, vroiam să ne mişcam şi să gândim liberi, ascultam “Europa Libera” în surdină şi speram… În dimineaţa de 22 dec. 1989, SPERANTA, frigul şi foamea ne-au scos din casă pe străzi cu un curaj inconştient şi nebun.
Timişoara vuia, ţara fierbea, în Europa sistemul comunist căzuse, zarurile fuseseră aruncate la Malta. Era era randul nostru…
Rând pe rând ne-am încolonat, nu la comandă, ci spontan şi voluntar şi am ieşit în strada să ne cerem drepturile convinşi ca vom întoarce o filă în cartea neamului. Restul… restul este istorie de douazecisitrei de ani!
