Deși mă număr printre cei care în decembrie 1989 nu am avut astâmpăr și am luat în mâini puterea administrativă și politică a unui municipiu, acum după 23 de ani de democrație și societate capitalistă am început să devin din ce în ce mai nostalgic și să oftez a regret spunând: „ Mai bine era înainte!”.
În timpul sărbătorilor de Paște am primit zeci de mesaje (SMS) toate având invariabil aceeași urare de sfârșit: „Paște fericit!”. Faptul m-a îndemnat să reflectez și să mă întreb de ce oare ne urăm doar de sărbători să fim fericiți. M-am gândit că de fapt sărbătorile noastre creștinești și nu numai au devenit un fel de evadări într-un spațiu temporar în care credem că putem evada din cotidianul din ce în ce mai mohorât în care ne tărâm zilele. Chiar dacă majoritatea dintre noi petrecem de sărbători cum naiba să suntem evada din cotidian? Cum să uităm grijile și nevoile noastre?
În una dintre zilele premergătoare ale sărbătorilor pascale m-am întâlnit în cel mai mare cartier al municipiului Alba Iulia cu un cunoscut pe care-l știam om realizat și la locul lui. Mi-a cerut niște bani specificând că vrea să bea ceva să uite. Mi-a spus că vrea să uite că vin sărbătorile, că din meseriaș de primă mână a ajuns în prima fază șomer apoi am al străzii. Vroia să bea să uite că pentru el Paștele au devenit o utopie. Mi-a spus, sincer, cu ochii în lacrimi: „Vreau să uit că exist. Vreau să uit că sunt Pștele și că odinioară, când nu aveam voie, le sărbătoream, că aveam cu ce. Vreau să uit că pe vremea comuniștilor aveam perspective și că pe vreme aacestei democrații perspectivele au dispărut la fel cum a dispărut fericirea din viața asta mizeră pe care o duc”.
Îl știam un om modest, care se respecta atât cât îi permitea leafa. Umbla la cravată, tuns și proaspăt bărbierit. Avea succes în domeniul său și era respectat ca fiind mare meseriaș. Acum este nefericit și nostalgic și repetă cu încăpățânare: „Era mai bine înainte!”.
Ca și el sunt mulți în România actuală. Ca și el sunt mulți nefericiți care își urează sau și-au urat „Sărbători fericite!” Și, atunci te întrebi dacă este posibilă acea evadare din cotidian. Mai degraba este o amăgire, o încercare de a te autosugestiona că este bine. Am început să ne tot spune că este bine așa rău cum este.
În majoritastea lor românii nu au fost plecați din țară pentru a putea compara binele de „dincolo” cu binele de „acasă”. Cu toate acestea ei nu au uitat cum au trăit odinioară și cum trăiesc astăzi și pot face comparații. Din această cauză sondajele de opinie făcute de instituțiile specializate internaționale și naționale situează România pe locuri de neinvidiat în aproape toate domeniile.
Astfel, potrivit studiilor efectuate până acum, România se afla pe ultima poziție în clasamentul statelor cu condiții decente la locul de muncă, iar angajații români sunt nefericiți și nemulțumiți deoarece lucrează prea mult pentru prea puțini bani. Un studiu făcut recent de Fundația Europeană pentru Îmbunățățirea Condițiilor de Muncă afirmă că românii ar fi cei mai nefericiți din Europa. Din această cauză au o productivitate foarte mică și se consideră ca fiind victime ale unor angajatori abuzivi și avari…
Cel mai rău este că Institul Român pentru Reevaluare și Strategie (IRES) afirmă că o majoritate covârșitoare a românilor o duc mai rău și sunt mai nefericiți decât erau pe vremea comuniștilor. Potrivit IRES, 74% dintre cei ce au răspuns chestionarelor au afirmat că în România lucrurile se îndreaptă înspre o direcție greșită. În același timp 893% dintre români consideră că economia țării a ajuns la limita de jos a decăderii și că vinovați de acest declin sunt politicienii.
Același institut de sondare a opiniei publice spune că 85% dintre români sunt îngrijorași în privința sistemului de sănătate, că 86% dintre români sunt nemulțumiți de faptul că iau salarii liliputane și au cheltuieli enorme, că în proporție de 81 procente românii sunt foarte îngrijorați de sistemul de pensii și că 77% spun că sistemul de învățământ, cu performanțele căruia odinioară ne lăudam, este la pământ.
La toate acestea mai vine și UNICEF și afirmă că peste 40 la sută dintre copii României trăiesc în sânul unor familii care au grave probleme financiare.
Când citești cifrele acestor sondaje și apoi vezi la televiziuni că o catedrală și-a așteptat enoriașii pe un covor de mocheta pentru care a cheltuit 16.000 de euro, că vedeta X a făcut, de Paște, nu știu ce mare chef cu lăutari, că nu știu care lidet de partid s-a dus cu elicopterul la mănăstire pentru a asista la slujbă și că zeci de oameni ai străzilor s-au bătut pentru o rație de mâncare oferită de nu știu care organizație caritabilă, să nu-ți vină să spui și tu ca cei mai mulți români: „Era mai bine înante!”?
Cum să uităm grijile și nevoile noastre și cum să mai spunem Sărbători fericite când trei sferturi din țară este nefericită? Oare ce fel dărbători ai majoritatea românilor? Fericite sau nefericite? Poate ne spun domnii politicienii.
Dorel Lazăr
