BĂSESCU REFUZĂ SĂ FIE BĂRBAT

0
344

L-am acuzat de aceleaşi fapte pentru care l-am acuzat şi pe fratele său, Mircea Băsescu. Implicare în traficul de arme. Prin procedee monitorizate de Naţiunile Unite, întrucât adeseori operaţiunile au încălcat embargoul. Mircea Băsescu mi-a făcut plângere penală şi a pierdut. Procurorii au închis pur şi simplu dosarul, ajungând probabil la concluzia că acuzaţiile mele nu încălcau nicio lege. Dimpotrivă. Apărau legea. Apoi acelaşi Mircea Băsescu mi-a făcut şi o plângere civilă. Pe aceeaşi temă. Săptămâna trecută a pierdut definitiv şi irevocabil. Pur şi simplu instanţa a constatat că afirmaţiile mele nu aveau nimic incorect.

Împotriva lui Traian Băsescu am lansat acuzaţii asemănătoare, bazate pe informaţii certe şi pe indicii rezonabile, legate de traficul cu arme. Şi de legăturile sale, pe parcursul a decenii întregi, cu Viktor Bout, ,,Lordul Războiului” conform titlului unui film celebru care i-a fost dedicat, în rolul său jucând Nicolas Cage. Cel mai mare traficant de arme al istoriei recente, tovarăş la Anvers, dar şi la Bucureşti, cu Traian Băsescu, se află după gratii în Statele Unite.

Am aşadar un proces în curs pe această temă cu preşedintele demis politic de popor. Şi ce să vezi? Traian Băsescu refuză să se prezinte la un interogatoriu pe care l-am solicitat cu domnia sa. Fireşte, refuzul nu a venit direct. Ci indirect. În sensul că instanţa mi-a refuzat acest drept de a-l interoga, precum şi dreptul de a prezenta martori.

Avem un preşedinte protejat. Fiindcă se autoprotejează. Nimic nu-l împiedică să ceară instanţei dreptul de a se prezenta la proces şi de a se confrunta cu mine. Nu o face fiindcă este laş. Nu se comportă ca un bărbat. Nici măcar în faţa unei persoane care va sta, trimisă de el, în boxa acuzaţilor. Eventual, în zeghe. Şi cu cătuşe.

SORIN ROŞCA STĂNESCU

P.S.: Precizările maestrului George Papu în legătură cu cele două procese:

,,Dosarul nr. 28861/300/2012 are ca obiect afirmaţiile pârâtului Sorin Roşca Stănescu referitoare la reclamantul Mircea Băsescu cu privire la implicarea acestuia din urmă în afaceri şi trafic cu armament,  asocierea acestuia cu potentaţi din industria şi comerţul cu armament, precum şi legăturile acestuia cu o persoană urmărită de INTERPOL pentru activităţi cu caracter terorist.

Prin Sentinţa civilă nr. 8077 din data de 07.05.2013 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantului Mircea Băsescu. Acesta a declarat recurs care a fost respins ca nefondat prin Hotărârea nr. 3308/2014 din data de 22.10.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti”.

,,Dosarul nr. 27344/300/2013 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti are ca obiect afirmaţiile pârâtului Sorin Roşca Stănescu cu privire la reclamantul Traian Băsescu referitoare în principal la: implicarea şi beneficiile obţinute de reclamantul Traian Băsescu de pe urma proiectului Roşia Montană şi la faptul că preşedintele Traian Băsescu, în calitate de candidat la prezidenţiale în anul 2004 a beneficiat de sume de bani nepermise de legile în vigoare – fiind vorba despre transferul sumei de 7 milioane USD către Alianţa D.A. în anul 2004 de la o bancă din străinătate

La termenul din data de 08.10.2014 din acest dosar s-a discutat pe probe.

Noi am cerut următoarele probe: înscrisuri, interogatoriul reclamantului Traian Băsescu şi un martor şi ni s-a admis doar proba cu înscrisuri.

Reclamantul Traian Băsescu a solicitat următoarele probe: înscrisuri şi interogatoriul pârâtului Sorin Roşca Stănescu, dar i s-a admis doar proba cu înscrisuri.

Mai menţionez că domnul Roşca Stănescu fiind deţinut trebuie citat la fiecare termen de judecată la locul de detenţie”.

sursa: http://www.sroscas.ro/

untitled-2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.