Apă de ploaie

0
248

Apă de ploaie

Sunt oameni care au dat totul pentru această țară. Au murit pentru cele trei culori uneori terfelite și renegate astăzi de mulți dintre noi. Acei oameni au încercat și să ne facă proprii noștrii stăpâni să ne facă un popor de învingători îngrașând câmpuri de batălie secole de-a rândul.
Au fost oameni nenumărați care s-au luptat cu glia , cu coasa, lopata și mistria pentru a clădi o țară care să nu depindă de ceillelți așa ziși aliați de conjunctură. Secol după secol, milioane și milioane, generație după generație, oamenii acestei țări s-au luptat pentru ca noi să avem locul nostru sub soare. Să avem cu ce ne mândri și cu ce trăi în liniște. Au reușit, după atâta trudă, să ne lase o moștenire bună? Avem noi o moștenire de la ei?
L-am împușcat pe Ceauseșcu, rapid, cu o judecată sumară. Parcă de teama de a nu-l lasa să vorbească i-am astupat gura cu pământ. Apoi ce am făcut? Am lăsat să ni se bage mâna în buzunar, adânc de tot, foarte adânc, în moștenirea lăsată de sudoarea celor care ne-au precedat și care astăzi nu mai sunt. Apoi, după ce nu a mai fost nimic din buzunarele moștenire de la cei de dinaintea noadstră, am lăsat să se înmulțească cei care ne bagă mâna în buzunarele noastre, ale fiecăruia. Cred că unora dontre români le priește să nu aibă nimic, să fie săraci lipiți și să depindă de cei care s-au învățat să le bage mâna în buzunare.
Nu sunt toți la fel. Este imposibil acest lucru. Mai sunt și mulți alții care alarmați de puținătatea moștenirii rămase în buzunarul lor și al acestei țări ce a început să se asemene cu o zdreantă terfelită și fără importanță în ochii multora dintre așa zișii noștrii foști sau actuali aliați vor răbufni odata și odată.
Mă aliez cu acești oameni care mai au ceva din coloana vertebrală a celor care au clădit această țară. Spun și eu ca și ei că-i destul cu hoția. Este destul cât ne-au hrănit cu apă de ploaie domni cu mâna lungă în buzunarele noastre și ale țării. Cred că numărul aliaților mei va crește în curând. Poporul nu poate fi mințit la infinit, nu poate să tacă permanent și să înghită apa de ploaie cu care este ademenit spre înrobirea sărăciei în fiecare campanie electorală.
Să tot promiți apă de ploaie și să îi comnsideri pe ceilalți ca fiind grămezi de proști, să le schimbi viața din rău în mai rău sărăcindu-i până-i aduci în situația de a nu avea nici cu ce să se îmbrace nu este o politică demnă de urmașii celor care s-au jertfit pentru tricolor și pentru țară. Din contreă, aete cea mai sigură modalitate de a strânge împotriva ta ura celorlalți a celor cărora le-ai vândut viitorul și i l-ai înlocuit cu… apă de ploaie.
Se și vede deja ura. Semnele sunt clare: dezinteres pentru ceea ce se înâmplă cu aproapele, lipsa de la urne, înjurăturile tot mai dese la adresa politicienilor și guvernanților care se cred superiori celorlalți și își atribuiesc privilegii pentru ei și ciracii lor.
Dumnealor, guvernanții și politicienii se înșeală. Ei sunt ca noi. Ei, sunt ca noi și noi suntem ca ei. Nu au voie să spună că noi nu suntem ca ei. Respiră ca și noi, dar nu că transpiră ca și noi. Totuși, fluturând steaguri albe, târăsc mulțimea în războaie din care câștigători sunt doar ei, nevăzând pacea și liniștea cerură de cei mulți ce mai strâng încă din dinți și încovouati de taxe și biruri trag tot mai des câte o înjurătură, după fiecare gură de apă de ploaie pe acre sunt siliți să o înghită.
Ar trebui ca cei ce cred că ei sunt totul, cei care stau cu mâna în buzunarele noastre și ale țării să se astâmpere și să deschidă larg urechile și ochii. Să vadă și să audă ce spune țara: „Jos cu hoții și hoțiile lor!”
Oare de ce nu văd și nu aud murmurul țării? Oare vor să rămână singuri într-o țată pustiită de mintea lor șubredă? Vor ca toți românii să-și caute adăpost sub zări străine? Vor oare ei ca românul de rând să se scuture de taxele și birurile puse spălânu-și tricolorul țării în sânge așa cum a făcut în decembrie 1989 și ori de câte ori nu a mai putut răbda?
Pe ce mă bazez atunci când pun aceste întrebări retorice? Oricum nu pe apa de ploaie cu care au încercat să ne îmbete și să mă îmbete. Mă bazez pe românul de rând care se descurcă, încă, acolo unde este, în țara lui cu tricolor terfelit, sau în afara ei, sub cine ce zări străine și neprimitoare. Mă bazez pe cel care-și îndoaie, mai s-o frângă, coloana vertebrală pentru el și familia lui, pentru un câștig care să le aducă în case câteva oase lustruite pentru o fiertura limpede și străvezie. Mă bazez pe cel pe care-l văd tot mai des, aproape zilnic, strângând pumnii și încercând să-i ridice tot mai sus, înspre cei ce aduc, periodic, îmbătătoarea apă de ploaie pe care le-o vide ca pe o speranță mincinoasă.

Dorel Lazăr

untitled-2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.