Aleșii, disprețul și atitudinea

0
293

Niciodată nu am avut pentru toată lumea aceleași sentimente, de respect, de prețuire, de admirație, ori de dispreț, de desconsiderare, etc. Nu, așa ceva nu cred să fie posibil deoarece nu suntem creaturi făcute la șablon, în serie. Nici nu există doi oameni la fel, cum nici două picături de apă nu pot fi considerate egale, cel mult asemănătoare. Din această cauză și eu ca oricare dintre dumneavoastră îi agreez pe unii în mai mare măsură, pe alții în mai puțină măsură, așa cum și sentimentele unora, față de persoana mea, sunt total diferite: o parte mă plac, alta, dimpotrivă, mă detestă. E normal să fii diferit. Nici despre primari, căci la ei mă voi referi în continuare, nu pot spune și crede aceleași lucruri. Este normal ca un primar să nu fie la fel cu alt primar deși fac parte din aceiași organizație politică și reprezintă interesele acelorași structuri administrative.
Mărturisesc că, în decursul câtorva zeci de ani am avut bucuria să cunosc primari și oameni politici în fața cărora oricând îmi scot pălăria și mă aplec îndoind la maximum genunchii. Din păcate, în toată această perioadă, am avut tangență și cu unii care, prin comportamentul lor, au făcut un mare deserviciu întregii clase politice și a tagmei aleșilor locali și în special celor care au investit încredere în ei.
S-ar părea că anul ăsta nu e unul fast pentru aleșii locali, judecând după evenimentele de până acum în care vioara întâi au fost cei de la guvernare secondați de reprezentanți ai departamentelor, direcțiilor, deconcentratelor și administrației locale. Toți au fost mai mult sau mai puțin criticați sau implicați în cine știe ce matrapaslâcuri ilegale menite să le aducă lor și alor lor câștiguri rapide. Am văzut primari și oameni politici implicați în cazuri de corupție, primari care au dat „greș” în unele licitații, primari – traficanți, primari evazioniști, primati șpăgari, primari incompetenți, bețivi, curvari etc.
Cunosc primari care sunt mai delăsători și mai puturoși decâtv alții, ca să folosesc un epitet mai „soft” în cazul lor. Unii dintre ei, la fel ca „Hopa Mitică” pică întotdeauna în picioare. Așa se face că au ajuns să conducă, să administreze ani de-a rândul localitățile în care locuiesc. Ciudat este că deși nu fac mai nimic pentru localitatea respectivă ei sunt mereu realesi, la fel ca și Ceaușescu. Diferență este faptul că cel din urmă a murit împușcat, iar ceilalți, primarii, în cel mai bun caz vor ieși la pensie bine merci, sau vor face cva ani de condamnare pentru învârtelile făcute pentru ei, partid sau oamenii partidului. Schema după care funcționează este aidoma celei după care funcționat fanariotismul în țările românești. Se storce cât se poate pentru a plăti datoriile față de partid și cei care i-au făcut campanie. Sistemul pornește de la vârf, de la președintele de partid sau premier şi se oprește la cel mai mic slujbaş din administrație. Rezultatul, normal că este unul devastator pentru administrațiile și instituțiele publice: banii se scurg din buget, nimeni nu face nimic , sau atunci când face prețurile sunt astronomice și de mântuială. Totul pare a fi un fel de fanariotism înscris în gena politicienilor și primarilor din România.
Iată de ce pe unii i-am privit şi voi continua să-i privesc cu statornică scârbă. Însă, dincolo de scârba mea, mai văd un concurs de împrejurări care conţine prostia unora, ticăloşia altora şi indiferenţa celor mai mulţi care au făcut posibilă alegerea acestor indivizi în fincția de primar.
Curios este că deși nu m-am aşteptat nicio clipă că, ajuns în această demnitate, acști aleși locali să poată deveni altceva decât sunt, dar am vrut să sper că măcar vor încerca. Personal mă pot felicita că nu am investit prea mult în această speranţă.
Dispreţul pe care îl port unor astfel de oameni este lesne de argumentat: ei reprezintă suma a tot ce are mai detestabil poporul român. Fără a avea măcar una din însuşirile admirabile ale acestui popor.
Unii dintre noi au trăit, poate, ani de neîncetată stupoare, „colorată” când şi când cu indignări sterile ori stări de scârbă provocate de conduita acestor politicieni.
Necazul este că tăcerea celor mulți ne transformă sau ne va transforma în victime ale tulburărilor de personalitate, ale crizelor de nervi, ale sevrajelor, ale revărsărilor de ură, ale ticăloşiei și ale incompetenţei acestora. Cu siguranță că o să-mi dați dreptate dacă afirm că nu ştiu dacă în istoria post decembristă și nu numai au existat mulți astfel de aleși locali care să fi insultat atât de mulţi dintre propriii săi concetățeni, cu atâta nesimţită uşurinţă.
Dacă vă uitați în jurul dumneavoastă dragi concetățeni, oriunde ați fi, cu siguranță că vețin găsi astfel de indivizi, astfel de aleși. Cred că nici nu ar mai fi trebuit să spun aceste lucruri. Sunt deja știute. Mai știu că nu trebuie să acceptam logica rudimentară după care aceștia trăiesc, aceea care demnitatea, înălțimea și măreția se măsoară cu groșimea pungii și a obrazului. Cei ce judeca așa sunt oameni de mâna a doua. Cei care ne judecă după pungă și ne desconsideră spunându-ne că nu suntem importanți, noi nefiind pe gustul lor, trebuie să țștie că punga noastră este goală nu pentrun că nu trudim îndeajuns pentru a o umple, ci pentru că ei și cei din jurul lor sunt prea hămesiți și prea necinstiți, deoarece și-au uitat rapid de jurământul în care promitea lumii că o va respecta că va acționa numai spre folosul și bunăstarea cetățenilor. Au jurat cu mâna pe Biblie și s-au declarat creștini. Să fi uitat și de morala creștină sau de educația din primii șapte ani de-acasă?
Cred că există o anumită limită pe care nu trebuie să le permitem să o depășească. Și așa le-am îngăduit prea mult timp și prea multe acestor aleși. Sper ca disprețul meu să fie bine înțeles și că cei ce vor citi aceste rânduri se vor uita în jur și vor lua, dacă este cazul, atitudine față ce aleșii care au făcut subiectul acestor rânduri. Sau poate nu și mulți vor tăcea, prudenți, având drept scuză o prudență căreia i se poate spune lașitate.

Dorel Lazăr

untitled-2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.