Fără îndoială că municipiul Aiud se află în cea mai neagră perioadă economico-sociale din istoria lui seculară. Cu siguranță că niciodată populația municipiului nu a fost într-o așa crasă stare de pauperizare. În ulrimii 23 de ani, prin „grija” guvernelor (a tuturor guvernelor) și mai ales a politicienilor care s-au perindat la cârmele țării și mai aleas ale administrației locale, încet dar sigur capacitățile de producție din municipiu, industria cu care odinioară aiudeanul se mândrea și unde își câștiga cinstit o bucată de pâine, a dispărut topindu-se în buzunarele unor așa-ziși „oameni de afaceri” clientelari. Și, totul s-a întâmplat sun ochii îngăduitori, ba chiar cu ajutorul celor care au administrat și condus țata, județul și mai ales administrația locală.
Din tot ce a fost odinioară s-a ales praful. Dacă în urmă cu 20 de ani în municipiul Aiud munceau cu mult peste 25.000 de oameni astăzi numărul acestora este cu puțin peste 2.000. Atunci încă mai erau angajatori care puteau absorbi forța de muncă, astăzi numărul acestora este ridicol de mic. S-a ajuns ca cei mai mari patru angajatori din Aiud să fie: Penitenciarul, Primăria, Spitalul și sistemul de învățământ. Cu alte cuvinte instituțiile bugetare. Restul abia se vede.
Din păcate industria metalurgică, reprezentată de SC Metalurgica SA, transformată apoi în Metalurgica Transilvană, cea care nu a stins focul aproape un secol, a murit. S-a stins din interese pe care mulți nu le înțeleg, sau nu le știu.
Cei mai afectați de mult lăudata „strategie de dezvoltare economică a municipiului” sunt tinerii, care nu au prea multe variante: fie trăiesc din ajutorul social, fie pe seama banilor primiți de la părinți, în situația fericită în care aceștia au o pensie sau un salariu „la stat” sau făcând naveta pe ciune știe unde.
Potrivit celor afirmate de aiudenii mai hâtrii “Unii câștigă bani din expediente sau activități mai puțin onorabile”. Cei mai mulți, însă, părăsesc orașul. Fie urmează o facultate, iar la absolvire rămân în centrul universitar respectiv, fie pleacă în străinătate, la muncă, cu speranța că vor strânge niște bani ca să-și deschidă “un chioșc, un atelier, ceva, acolo,” o afacere pe cont propriu. În fiecare zi, poți vedea o mulțime de oameni care stau la rând să-și vizeze carnetele de șomer sau care își depun actele pentru a fi luați în evidență astfel încât să primească și ei, acel „colac de salvare” denumit indemnizație de șomaj.
Angajările sunt foarte puține, aproape pe cale de dispariție și chiar dacă uneori mai apar unele locuri de muncă sunt căutați doar cei specializați foarte bine în domeniul respectiv. Oricum, dat fiind oferta mare de forță de muncă și puținele slujbe existente, salatiile oferite de angajatori sunt situate la nivelul celui minim chiar dacă angajatul trebuie să presteze pentru el câte zece sau douăsprezece ore de muncă. Știu că mulți dintre aiudeni merg la Primărie, se înscriu în audiență pentru ași spune păsul. În decursul carierei mele de jurnalist am asistat și la astfel de evenimente. Se naște firesc întrebarea dacă oamenii caută, la primarie, locuri de muncă sau ajutoare, fie ele sociale.
Se știe că aiudeanul vrea să muncească și caută cu disperare locuri de muncă, de aceea în fiecare campanie electorală candidații, indiferent de culoarea politică promit atragerea de investitori și mii de locuri de muncă. Minciuni de fiecare dată. La fel ca și cele legate de criza economică.
La fel ca și ceilalți români, aiudenii aud tot mai des că s-a terminat cu greutățile, că recesiunea se îndepărtează de noi, că “lumea începe să se miște” și că trebuie să încetăm “să vorbim numai despre criză”. Da, numai că oamenii s-au lămurit că politicienii, guvernanții, marii specialiști care administrează banii și nevoile administrației de ani de zile nu elaborează politici sociale si economice pentru românul de rând și, mai grav, nu dau niciun semn de maturizare. Ei se joacă de-a programele, schimba actele normative din șase în șase luni, pentru ca lor și alor lor să le cadă bine la buzunar sau la interes. S-ar putea spune că năravurile lor sunt bătrâne, iar principiile tinere și adaptate la noile metode de spoliere a economiei naționale și locale. Unii români au înțeles asta. La fel cum unii aiudeni au înțeles că pentru unii din administrația publică, nicio ideie care vine din altă parte nu este bună. Cum altfel s-ar explica acea critică acerbă făcută de primarul municipiului și serviciul de specialitate din cadrul primărie și declararea ca inoportun Parcul Industrial propus de către reprezentanții opozitiei și aceasta tocmai într-un oraș în care șomajul real a ajuns la cote inimaginabile în uima cu 15 ani și cun se explică tăcerea îngăduitoare la propunerea inființării a altor două astfel de parcuri industriale, propunere ce vine din partea altui reprezentant al actualei uniuni aflate la putere?
O mare pare dintre aiudeni au început să priceapă că, indiferent de doctrina lor administratorii locali nu au priceput ce misiune importantă și-au asumat și asta din cauză că, în general, le lipsește simțul răspunderii.
Problema este cu cealaltă parte a aiudenilor. O parte destul de numeroasă, chiar prea numeroasă, dintre locuitorii municipiului are tendința legănării în suferință, a acceptării lipsurilor, a lamentării, a abandonării speranței în schimbare și a incapacității de a mai încerca ceva spre a ieși din impas, oamenii mulțumindu-se să critice, uneori cu disperare, statul, partidul, primarul și cam atât. Aiudenii au început să obosească. Se vede acest lucru după numărul în care participă la procesul electoral sau la alte evenimente mai mult sau mai puțin politice (inclusiv evenimentele culturale nu mai au mare căutre ca odinioară). Există aiudeni care au obosit, s-au îmbolnăvit așteptând, au îmbatrânit. Și nu doar din cauze naturale.
Sunt tot mai mulți cei care au înțeles că trebuie să se poarte cu politicienii așa cum se purta pe vremuri pedagogul cu odraslele răsfățate ale unora, odrasle care nici nu învățau și nici nu se pricepeau să facă nimic. Au început să înțeleagă mulți că varga trebuie dată jos de pe dulap sau din cui și că trebuie pusă pe spinarea celor care au promis multe și nu au făcut mai nimic. Aceștia sunt aiudenii care au ieșit cu adevărat din criză. Deși nu sunt mulți ei sunt cei care pot trage de urechi administrația locală, guvernul, statul indiferent de culoarea politică pe care o are.
Dorel Lazăr
