JUPÂNU’ SĂPTĂMÂNII- Ofelia Popii

0
632

ofelia

Cotidianul Gazeta de Mâine o numeşte pe Ofelia Popii, actriţă la Teatrul Naţional ,,Radu Stanca”, JUPÂNU’ SĂPTĂMÂNII pentru premiul special obţinut pentru interpretarea rolului principal  în filmul românesc ,,Quod Erat Demonstrandum”, la Festivalul de Film de la Roma.

Actriţa a declarat pentru Agerpres că își dorește să fie mai mult distribuită în filme, după ce a obținut premiul special pentru rolul principal în filmul românesc ,,Quod Erat Demonstrandum”, la Festivalul de Film de la Roma.

,,(Premiul obținut la Roma n.r.) ar trebui să însemne ceva în film, să mă ajute un pic. Nu sunt o figură foarte cunoscută în zona aceea. De obicei când dădeam castinguri, mi se zicea: noi știm că ești foarte bună în teatru, dar nu știm dacă să avem încredere în film. (După Roma n.r.) s-a scris de bine în presa de specialitate, după ce am primit rolul principal. Pot să vadă că pot să susțin un rol principal”, a declarat Ofelia Popii.

,,Am mai dat un casting pentru un rol într-un film. (…) Visez să prind mai multe roluri principale în film, pentru că sunt în căutare în domeniul acesta. Și televiziune, mai puțin, mai degrabă teatru tv. Serialele nu mă tentează extrem de tare”, a mai adăugat aceasta.

Filmul românesc “Quod Erat Demonstrandum”, în regia lui Andrei Gruzsniczki, prezentat în competiția oficială a celei de-a VIII-a ediții a Festivalului de Film de la Roma, a obținut Premiul Special al Juriului, prezidat de regizorul american James Gray. În rolurile principale au fost distribuiți actorii Ofelia Popii, Sorin Leoveanu, Florin Piersic Jr., Virgil Ogășanu și Dorian Boguță.

Actrița din Sibiu a ajuns pe scenă după ce a renunțat pe rând la cariera de jurnalist, designer, economist și polițist.

untitled-2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.