Alocuțiunea premierului Victor Ponta la şedinţa solemna dedicată marcării a 150 de ani de la înfiinţarea Senatului
[embedplusvideo height=”310″ width=”500″ editlink=”http://bit.ly/1nNGDG7″ standard=”http://www.youtube.com/v/KQD9VfjnzZ0?fs=1″ vars=”ytid=KQD9VfjnzZ0&width=500&height=310&start=&stop=&rs=w&hd=0&autoplay=0&react=1&chapters=¬es=” id=”ep4141″ /]
Victor Ponta: Domnule președinte al Senatului, Alteța Voastră Regală, Preafericirea Voastră, Înaltpreasfinția Voastră, domnilor preşedinţi ai României, preşedinţi ai Senatului, stimaţi reprezentanţi ai instituţiilor fundamentale ale României, vreau să vă mulţumesc pentru invitaţie şi să spun că, în numele Guvernului României, vă mulţumesc pentru invitaţie şi doresc să asigur camera superioară a Parlamentului României de tot respectul pe care – ca prim-ministru, sigur, temporar, dar şi ca reprezentant al Camerei Deputaţilor, cameră inferioară într-o terminologie ceva mai veche – îl port instituţiei Senatului.
Şi pentru că este un moment aniversar, vreau să folosesc acest prilej pentru a exprima încă o dată faptul că eu consider – şi vorbesc în numele Guvernului – că existenţa Senatului este indisolubil legată de istoria democratică a României şi că nu văd o Românie democratică fără un parlament bicameral, în care Senatul să-şi exercite atribuţiile care i-au fost conferite în urmă cu 150 de ani. Evident că atunci când ocupi o funcţie executivă, de prim-ministru, de ministru, probabil şi de preşedinte al ţării, uneori, Parlamentul şi Senatul deranjează şi ar fi mai uşor să nu existe Senat sau să nu existe Parlament deloc, însă este o abordare care întotdeauna este reevaluată. Sunt convins că şi preşedintele în funcţie, domnul Băsescu, de la anul va considera că e bine să existe două camere ale parlamentului, care să limiteze excesul de putere al executivului şi cred cu adevărat că, de fiecare dată când prea multă putere se strânge în zona executivă, rolul Parlamentului, şi al Senatului în mod special, este fundamental pentru a păstra acel echilibru pentru care, de altfel, Senatul a fost numit cameră ponderatoare. Şi din acest punct de vedere, în numele Guvernului, dar şi al partidului care are cel mai mare grup parlamentar în acest moment în Senat, vă asigur că această abordare privind bicameralismul este o abordare constantă.
Vreau, de asemenea, să spun că Senatul, în cei 150 de ani de existenţă, sigur, cu acea pauză în care regimul comunist a desfiinţat camera superioară, şi-a îndeplinit obligaţiile constituţionale faţă de poporul român şi că, evident, ca orice instituţie, trebuie să se transforme, să se modernizeze, să-şi facă mai bine datoria, dar niciodată nu trebuie să dispară.
Cred sincer, şi aici mă alătur antevorbitorului meu, că există, într-adevăr, patru instituţii fundamentale care definesc statul modern român; cele patru, în interpretarea mea, sunt, sigur, Monarhia, Parlamentul, Biserica şi Armata. Am încredere în aceste patru instituţii, măcar pentru faptul că niciodată nu vor decide, într-o dimineaţă, să fuzioneze cu cineva, deci, cred că Parlamentul este acea instituţie care, oricât este de hulită, de detestată, de calomniată de către cei care ocupă, repet, absolut temporar funcţii executive, întotdeauna restabileşte echilibrele şi întotdeauna poate să ofere acel echilibru şi balans democratic de care avem cu toţii nevoie.
Vreau să mă refer în mod special la un anumit aspect care a fost mult timp definitoriu pentru Senat. Faptul că Senatul a fost pentru mult timp un loc al elitelor româneşti, m-am uitat peste istoria sa şi am constatat că, mult timp, preşedintele Academiei Române, era senator de drept. Universităţile din Iaşi şi din Bucureşti desemnau senatori. Noi, astăzi, suntem într-o situaţie pe care o consider exagerată, dacă nu chiar aberantă: orice personalitate a vieţii publice care vrea să fie senator trebuie să renunţe la tot ceea ce a făcut până atunci. Nu mai ai voie să fii profesor universitar, nu ai voie să fii membru al Academiei, nu ai voie să ai o poziţie de elită în această ţară, lucru care cred că este în defavoarea calităţii actului de legislaţie şi al prestigiului pe care Senatul îl poate ocupa. Cred că împreună, după ce terminăm toate procesele electorale din acest an, trebuie să restabilim ceea ce a fost de la început, şi anume Senatul, un loc al elitelor, un loc în care nu-i ceri unui academician să renunţe la mandat ca să poată să rămână în Academie, un loc în care nu plimbi toţi rectorii şi profesorii universitari prin tribunale pentru că sunt senatori, un loc în care să convingem elitele acestei ţări să-şi dedice o parte din viaţa lor binelui public şi, din acest punct de vedere, cred că obligaţia dumneavoastră şi sprijinul Guvernului va fi total, de a îndrepta această greşeală pe care am făcut-o împreună. Sunt absolut convins şi s-ar putea – şi nu vreau să fie interpretat greşit, ca un semn de parti-pris pentru cineva care a fost sau vreun semn de simpatie pentru cineva care este acum preşedinte al României – cred că foştii preşedinţi ai României trebuie să fie senatori de drept. Nu poţi să ceri unui fost preşedinte al României să meargă să candideze în colegiul de la Târgu Jiu contra mea şi, eventual, a domnului Diaconescu. Cred că respectul şi necesitatea de a avea în Parlamentul României reprezentanţii şi foştii reprezentanţi ai celor mai înalte instituţii ale statului va duce, cu siguranţă, la ridicarea prestigiului pe care Senatul îl are în faţa cetăţenilor şi împreună cu dumneavoastră putem să facem aceste lucruri, departajaţi de bătălia electorală care uneori ne ocupă mult prea mult timp.
Vreau să vă urez încă o dată la mulţi ani. Am calculat că peste 50 de ani – cum spunea domnul preşedinte Quintus – eu o să am exact vârsta domnului Quintus. Deci, s-ar putea să am şansa domniei sale – nu ştiu dacă toţi vom fi atunci – important este însă ca această instituţie fundamentală să existe, să fie adaptată noilor realităţi şi să păstreze ceea ce înseamnă tradiţie şi buna-credinţă a unei instituţii fundamentale. Vă mulţumesc şi “La mulţi ani!”
