PTIU, ŞI SĂ VĂ IA DRACU!
* ALEX GREGORA
…Turme de câini ce se-aleargă şi se sfâşie. Parlamentarii – aleşi de poporul trezit dintr-un coşmar numit Traian Băsescu. De-aceea par ei aşa nedesluşiţi şi cu minţile încuiate!
La intrarea în Casa Poporului, fiecare demnitar s-a spălat pe faţă cu niscaiva sudoare caldă de elefant african. Ce pare să pută a nepotrivire la plete şi brici…
În ultimele zile am văzut la televizor atâtea figuri de parlamentari muraţi şi pleoştiţi ca leguma grecească în fundătura insolvenţei. Vorbeau stâlcit, ca să facă impresie coanei mari, desemnată paznic pe cufărul arăbesc doldora cu bănet pentru învârteală.
Am avut 24 de ore un guvern, o structură ostenită ca după scărpinătură. Victor Viorel Ponta ne-o propuse, iar noi o luarăm ca pe-o găleată plină ochi cu grăunţi de chiciură. Fu şi nu mai e! Alte cearşafuri şi alte blănuri se cară acum la sofrageria boierului. O fi de bine, o fi de rău?
Eu însă aş dori în Parlamentul României un singur om, mic şi pirpiriu, dar bun la toate. Aş mai dori unul strein şi onest ca un ceasornicar elveţian ce redeşteaptă cocoşii de tinichea în fiecare dimineaţă. Pe-acela l-aş pune prim-ministru!
Apoi mi-aş arăta faţa, ca să iau din palmă un taler de argint cu care să achit liniştea acestei ţări până după Sf. Ioan. Când tot românul se va trezi din beţie ca să înjure în barbă: Ptiu, şi să vă ia dracu!
2012, decembrie