de *ALEX GREGORA
“Sosesc mâine” mi-a transmis prin telegraful de vânt un văr corcoduş din livadă. Eu aveam atunci în mână doar doi bănuţi mici şi arămii. Cum să-mi iau de atâta nemic o Primăvară? În ajutor mi-a sărit ruda mai sus pomenită, care nici ea nu-i negustor arab, dar nici pescuitor de mătasea broaştei pe Amaradia.
Bănuielile mele sunt că, până la alergerile locale, în ţara noastră se va isca un scandal cum n-a mai fost. Muierile politice îşi vor băga picioarele în ea de ordine de partid şi, la fel ca unei dughene cu alcool şi ţigări, îi vor lua de acolo şi capişonul. Iar prin zidurile de carton se vor strecura ploile. Pârlite cum sunt, şefele de partid vor tăia şi spânzura, vor spiona şi vor aşeza brutal în acest spaţiu mioritic doar nesăbuniţa baciului ce nu-şi ascultă oaia.
Pe uşile de cristal ale dimineţii îmi duc gândurile aiurea. De vor mai curge lichioruri de sărbătoare pe uliţă, să mă duc? Oamenii, cu toţii, sunt lacomi, flămânzi, veseli fără motiv, dezorientaţi ca stolul de gâşte înaintea marii emigrări.
Vechea tehnică a amurgului cade cu stigmatul unei simple frici.
Primăvara aceasta pare obosită de sine. Strigătele de durere ale livezii sunt şi ale ei. Poetul nostru se trezeşte şi el târziu, nu i-ar strica o boală de mireasmă, că-i versul amar şi trăieşte ca iasca între foile unei ţigări. Careva ciuguleşte un semn de dinafara lui, spune că-i petală de la nord de suflet şi zvoneşte ceva peste oraş.
