Primarul din Urdari aduce lumină în casele oamenilor

0
237

A trecut un an de când au fost aleşi să conducă destinele localităţilor, să cheltuiască banii publici şi să le asigure alegătorilor bunăstarea. Unii au reuşit mai mult, alţii mai puţin, unii sunt la începutul carierei în administraţie, iar pe alţii i-a uitat lumea în fotoliile de primari. În perioada următoare, vă vom prezenta câte un ales local din fiecare localitate a judeţului, care să lămurească electoratul şi opinia publică în legătură cu ce a reuşit să facă în cele 12 luni de la preluarea mandatului.

Edilul comunei Urdari, Mihai Calotă, a finalizat o serie de asfaltări la drumurile din comună, a reabilitat căminul cultural şi o biserică şi în present aşteaptă să demareze lucrările la extinderea reţelei de electricitate.

,,Asfaltez drumurile, eu nu merg pe pietruit!”

Mihai Calotă se laudă că anul acesta a finalizat lucrările începute în urmă cu un an la mai multe drumuri din comună. Acesta a asfaltat apropae 8 kilometri de drumuri, iar în clipa de faţă doreşte să continue lucrările de reabilitare la toate drumurile din comună. Edilul a scos la licitaţie asfaltarea acestor sectoare de drumuri şi are alocate aproape 80 de miliarde de lei vechi, de la bugetul local pentru aceste lucrări. ,, Am finalizat drumurile începute de anul trecut şi am început modernizarea la restul drumurilor din localitate. (…) Avem proiecte la drumuri, am scos deja la licitaţie. Avem 77 de miliarde de lei vechi de la bugetul local. În prima fază, au fost alocate 3 miliarde (n.r– lei vechi), lucrăm deja la modernizarea de uliţe, cu rigole betonate şi drumuri. Asfaltez drumurile, eu nu merg pe pietruit!”, a spus Mihai Calotă.

Anul trecut, primăria din Urdari a beneficiat de fonduri de la Banca Mondială prin care au fost asfaltaţi 2,5 km de drumuri comunale.

A reabilitat biserica ,,Sf. Nicolae”

Edilul din Urdari a mai finalizat şi lucrările la biserica ,,Sfântul Nicolae” din localitate. Au fost effectuate lucrări la capela şi clopotniţa aşezământului, iar întreaga lucrare a fost finanţată cu bani de la bugetul local.

Tot cu bani de la bugetul local al primăriei Urdari, acesta a reabilitat căminul cultural din localitate, iar în această săptămână a demarat lucrările de moderinzare a şcolii. Se lucrează şi la stadionul de fotabl al comunei, unde au loc lucrări de reamenajare. ,,Am reabilitat căminul cultural, o capela şi o clopotniţă la biserica << Sfântul Nicolae>>. Am început lucrările la şcoala din satul Fântânele, în această săptămână”, a mai declarat primarul.

Primarul extinde reţeaua de electricitate

Primarul Calotă aşteaptă să demareze lucrările de extindere a reţelei electrice din comună. În clipa de faţă sunt patru zone unde locuitorii încă folosesc lampa cu gaz pentru aşi face lumină în case. Proiectul, care costă în jur de 3,4 miliarde de lei vechi, se întinde pe o lungime de 2 km şi este finanţat din bani de la bugetul local. ,, Extinderea reţelei electrice, avem patru zone unde locuitorii nu au curent, în zonele de la Fântânele şi Urdari. În jur de 2 km, lucrarea costă, 3,4 miliarde de lei vechi”, a precizat Calotă.

 

ALEXANDRU PREDA

untitled-2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.