Gheorghe Tătărăscu este gorjeanul din satul Poiana, provenit dintr-o familie cu rădăcini militare şi boiereşti şi care s-a bucurat de o educaţie aleasă la Paris unde a studiat dreptul şi economia politică.
Ca şi politician, Gheorghe Tătărescu a ţintit mereu către vârf şi a reuşit să se menţină acolo timp de două decenii. S-a certat cu Brătienii şi cu Iuliu Maniu şi a reuşit ca şi politician liberal şi burghez să intre în guvernul lui Petru Groza. A fost deputat PNL în 1919, subsecretar de Stat la Ministerul de Interne 1923-1926 şi 1927-1928, prim-ministru al României în două etape, 1934-1937 şi 1939-1940. A servit ca şi Ministru de Război în 1934, însă niciodată nu a abuzat de această funcţie şi de ex cariera sa militară. Deşi a luptat în cel de-al doilea război balcanic acesta mereu a recunoscut că nu a avut parte de o viaţă militară activă şi eroică ca a tatălui său. A fost ministru interimar al Afacerilor Externe în 1934 şi 1938.
De profesie avocat, acesta a fost mereu îndreptat către publicistică cu care a cochetat în perioada studenţiei. A fost membru al Academiei Române, a colaborat cu ziarele ,,Semănătorul” şi ,,Neamul Românesc”, iar timp de un an 1918-1919 a fost directorul ziarului ,,Cuvântul Gorjului” de unde crtitica acid şi obiectiv situaţia sistemului politic şi administraţiei din România: ,,[…] superficialitatea, incompetența, incapacitatea, lipsa de conștiință s-au dovedit a prezida la toată activitatea tuturor ramurilor statului, otrăvite de politicianismul și de tovarășul inseparabil al acestuia, favoritismul”.
Se căsătoreşte în anul în care România intră în Primul Război Mondial cu Aretia Piteşteanu, provenită din familie de viţă boierească veche din Ţara Românească. Absolventă a unui conservator în Belgia, Aretia a fost mereu pasionată de pictură şi artă. Se îndrăgosteşte de Gorj şi se stabileşte la Poiana unde a pus bazele unei societăți de binefacere care avea drept scop renașterea covorului și a broderiei oltenești. A înființat și un atelier în acest scop, de covoare oltenești, cu modele oarecum modernizate, adaptate la noua formă de mobilier. A pus bazele Ligii Naţionale a Femeilor Române din Gorj, iar întoarcerea lui Constantin Brâncuşi în România i s-a datorat tot ei. În perioada în care Gheorghe Tătărăscu a fost amasadorul României în Franţa 1938- 1 septembrie 1939 aceasta a cheltuit din propria averea pentru a schimba imaginea ambasadei române din Paris şi a o aduce la nivelul la care ar fi trebuit să fie.
Viaţa politică liberală şi ,,pactul cu uriaşul de fier”
În linii mari viaţa politică a gorjeanului începe în 1912 când s-a înscris în Partidul Naţional Liberal condus de I.C. Brătianu şi când la alegerile parlamentare din 1919 înscris pe listele liberale este ales ca deputat de Gorj: „Când județul acesta căruia îi datorez ființa mea politică și căruia îi voi închina cu recunoștință toate gândurile și toate puterile mele de înfăptuire, când județul acesta mi-a reînoit încrederea sa, m-am legătuit să vin regulat în mijlocul dumneavoastră pentru a da socoteală de mandatul pe care mi l-ați încredințat și pentru a vă lămuri, în același timp, toate problemele care stau în fața Parlamentului”.
În 1931 după multe momente nefericite în epocă, I.G. Duca îl numeşte secretar general al Partidului Naţional Liberal atrăgând de partea sa tot mai mulţi tineri politicieni: Ion Inculeț, Valer Pop, Richard Franasovici, Ion Manolescu-Strunga și doctorul Augustin Pordea. În 1930 spunea: ,,fiecare partid va trebui, în sfârșit, să promoveze cu grabă tineretul care, crescut și format în atmosfera României întregite, va aduce în viața politică nu numai energia creatoare și entuziasmul tinereții, dar și contribuția unor concepții politice străbătute de mai puțin egoism de partid și de mai mult spirit de solidaritate națională”.
A fost un adept susţinător al monarhiei puţin obişnuit pentru un şef de guvern. Alexandru Vaida Voievod spunea despre el că: „râde cînd regele râde și plânge când regele e întristat”.
Gheorghe Tătărăscu a fost martorul acuzării în procesul comunistului Lucreţiu Pătrăşcanu, primul comunist care a devenit ministru şi a deţinut portofoliul Justiţiei.
Viaţa politică se schimbă în momentul instaurării regimului comunist în România. Gheorghe Tătărăscu este printre puţinii oameni politici care anticipează trecerea României sub sfera de influenţă Sovietică şi va face un pact cu comuniştii. Însă comuniştii nu sunt intereseaţi de un liberal cu origini burgheze şi se folosesc de el după care îl aruncă în închisoare. Dej, liderul comunist, povesteşte colegilor de partid despre o discuţie avuta cu Tătărăscu, discuţie redată în cartea istoricului Dinu C. Giurescu din 1996: „Domnule, eu cunosc cercurile din care fac parte şi ele, nu în majoritatea lor, dar în bună parte se leagănă în iluzia unui conflict între anglo-americani şi ruşi. Dar nu se poate mai mare greşeală decât aceasta. Trebuie să fii într-adevăr un cârpaci politic să crezi că după atâtea succese obţinute de URSS, după ce şi-a întărit atât de puternic poziţia internaţională, ar mai îndrăzni Anglia şi America să intre în conflict”.
Consiliul Frontului Naţional Democratic a aprobat ideea colaborarii cu Ghe. Tătărăscu, deşi comunistul Ştefan Voitec se opunea vehement: […] ,,este mai mult decât o canalie” […] ,,o conlucrare cu Gh. Tătărescu este o imposibilitate. El este un farseur mare, dar din punct de vedere politic nu reprezintă nimic. Din punct de vedere economic reprezintă şi mai puţin. Partidul Naţional Liberal, care reprezintă economia, stă grupat în jurul lui Dinu Brătianu, iar Tătărescu, dacă acceptă alianţa cu FND, o face pentru ca să-şi refacă situaţia politică şi să iasă la suprafaţă.”
,,Prin apropierea lui Tătărescu de F.N.D., comuniștii urmăreau să atragă în noua formațiune politică și câteva personalități liberale sau țărăniste loiale acestuia. Liderii comuniști, chiar dacă nu recunoșteau, se temeau, totuși, de calitățile diplomatice ale fostului premier. De aceea, o condiție unanimă pentru colaborarea cu Tătărescu era interzicerea ca acesta din urmă să facă parte din guvern. Vasile Luca spunea că >> …este exclus ca Tătărescu să fie membru al guvernului<<. Alarmat de situația politică din România, Stalin a trimis la București pe A. I. Vâșinski. Acesta a ajuns în țară pe 28 februarie 1945 și, la data de 6 martie a impus Guvernul Petru Groza. Cu toată opoziția celor din F.N.D., Gheorghe Tătărescu și unii dintre adepții săi au intrat în Guvernul nou format, Tătărescu fiind vicepreședinte al Consiliului de Miniștri și ministru al Afacerilor Străine. Dușmanii și adversarii politici ai lui Tătărescu nu au aprobat intrarea politicianului în Guvernul Groza și l-au calificat drept trădător.”
În 1947 apare în publicaţii clandestine un memoriu a lui Ghe. Tătărăscu, memoriu care avea să fie prezentat guvernului aducând critici reformelor economice și măsurilor politice opresive ale Guvernului din care încă făcea parte.
Este arestat în noaptea de 5 spre 6 mai 1950, în mandat regăsindu-se următoarele: ,,Văzând actele care formează dosarul cercetărilor privind pe acuzatul- TĂTĂRESCU GHEORGHE-născut la 28 decembrie 1887, în Târgu-Jiu, de profesiune avocat, fost vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministru de Externe, căsătorit, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, str. Polonă, nr 19, din care rezultă că, prin activitatea lui a contribuit la provocarea şi sprijinirea războiului antisovietic. Având în vedere că faptele mai sus expuse sunt prevăzute de art. 2 lit. C din Legea nr 291/1948 pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de crime de război sau împotriva păcii ori umanităţii şi se pedepsesc cu muncă silnică pe viaţă”.
Moare la Spitalul Panduri pe data de 28 martie 1957. Fiica sa, Sanda Tătărăscu- Negropontes prezintă în memoriile ei ultima convorbirea avută cu tatăl: ,,Cu tatăl meu, două zile înainte de sfârşitul său, la 28 martie 1957, la Spitalul Panduri. Mi-a spus: «Cumplite vremi mi-a fost dat să trăiesc, copilule». L-am întrebat: «Care zi din viaţa dumitale ai fi vrut să o faci altfel decât a fost?». Mi-a răspuns: «Niciuna».”
Privind eforturile de modernizare ale judeţului Gorj, rolul jucat de Tătărăscu este extrem de important. Acesta a sprijinit ridicarea unor obicetive industriale precum Uzinele Sadu, Fabrica de Confecţii, Fabrica de Ţigarete, participând totodată alături de Carol al-II-lea la festivităţile decernării titlului de “Oraş Erou” Tg-Jiului şi la dezvelirea monumentului Ecaterinei Teodoroiu.
