În postura de navetişti, dar nu politici, de foarte multe ori într-un trimestru parlamentar (bineînţeles, pentru a satisface voile şi nevoile cetăţenilor), aleşii judeţului se descurcă. Fiecare cum poate…
Unii au garaj şi alţii „în garaj” au mijloace de locomoţie aproape pentru fiecare zi a săptămânii, unele mai „dichisite”, altele mai speciale, pentru deplasări pe ici-colo, pe drumurile „ca-n palmă” ale judeţului şi patriei. Unii „se laudă” cu mai puţine şi „vintage”, deşi adesea sunt văzuţi la volanul unor maşini cu preţuri piperate, alţii nu şi le regăsesc nici în declaraţia de avere. Da` ce să faci?! Fiecare „aleargă” cum poate.
„Pe două roţi cu 200 de cai sub rezervor”
Social Democratul Mihai Weber, ales deputat în circumscripţia electorală nr. 20, colegiul uninominal 2 are în curte, conform declaraţiei de avere două autoturisme, un VW Passat fabricat în 2001 şi un Hyundai Santa Fe din 2008 achiziţionat în leasing. „Pe modelul” Tăriceanu, Weber deţine şi o motocicletă Kawasaki ieşită pe poarta fabricii în 2003, însă nu este un „rider” „pur sânge”, iar motocicleta doar zace în garaj. Este însă o variantă mai economică şi mai rapidă de a ajunge la porţile parlamentului, asta dacă se va decide ,,să ia taurul de coarne”.
Împătimit al maşinilor de teren
Inginerul PSD-ist Scarlat Iriza votat în colegiul uninominal nr.3 pare a fi fan al autovehiculelor cu tracţiune integrală. Iriza are garate, pe una din proprietăţile sale patru autoturisme: o Dacia Duster scoasă din parcul uzinei de la Piteşti în 2010 şi un VW Touareg, o altă maşină cu tracţiune 4X4, din 2005. Mai are „atârnate la breloc” şi cheile unui Rover din 2005, dar şi ale unei autoutilitare Ford Tranzit- fabricată în 2002.
Un Matiz pentru Popeangă
Vicelider al grupului parlamentar al PSD şi membru în comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Vasile Popeangă este la al doilea mandat de deputat şi nu se laudă decât cu autoturism ,,low-budget” produs la Craiova în 2004 de sud-coreenii de la Daewoo. Cel mai probabil, pe modelul vestic al nemţilor, de la care a avut ce învăţa în materie de finanţe, Vasile Popeangă merge în oraş cu Matiz-ul, „la consum”, iar pentru distanţe lungi foloseşte cel mai probabil trenul.
„Pilot” şi copilot, Ponta are două: „o italiancă şi o franţuzoaică”
Bineînţeles, este vorba de un Fiat şi un Citroen. Deputat de Gorj şi prim-ministru, Victor Ponta este un împătimit al sporturilor cu motor, dovadă şi cariera sa, chiar dacă relativ scurtă de copilot de raliu. Chiar dacă a trăit la intensitate şi la viteză maximă fiecare centimetru de asfalt şi macadam, întâmplându-se chiar să se şi răstoarne, premierul este un şofer care se ,,pierde în mulţime” atunci când e la volanul maşinilor personale. Nu are maşini cu sute de cai sub capotă, este temperat şi conduce două maşini de serie, perfect normale: un Fiat fabricat în 2010 şi un Citroen din 2012.
Khraibani alege calitatea germană
Mediucul Camelia Khraibani ales deputat în colegiul uninominal numărul 4 a ales „să conducă” nemţeşte. Deputata are la scară, două maşini, un VW Golf din 2005 şi un Audi A4 din 2009.
Cupă şi Mocioi preferă să meargă pe jos
Liberalul Ion Cupă (ales deputat de pe listele PDL) şi PPDD-ista Niculina Mocioi preferă cel mai probabil să facă mişcare, să meargă cu bicicleta ori „să abuzeze”, după caz, de maşinile apropriaţilor. Asta pentru că declaraţiile de avere ale celor doi au un mare gol în dreptul rubricii cu „bunuri mobile”.
„Traseiştii politici” Barbu şi Rotaru preferă Skoda şi Toyota
PPDD-işti convinşi în 2012, la alegeri, cei doi au decis pe parcurs să se reinventeze sub umbrela altor formaţiuni politice. „Independentul” Tudor Barbu este membru afiliat al grupului PNL, iar atunci când îşi mai aduce aminte să pună piciorul şi prin Gorj se urcă la volanul unei maşini japoneze, o Toyota fabricată în 2010. Conservatorul Răzvan Rotaru pare că este fan Skoda şi asta pentru că are „în garaj” două autoturisme Skoda produse în 2007 şi 2008.
Patron la „Maserati” cu Renault din ‘86
Patron al firmei „Maserati” (înainte să ajungă să ocupe înalte demnităţi), firmă ce nu are nici cea mai mică legătura cu gigantul din industria automobilistică, Dian Popescu, conform declaraţiei de avere conduce o maşină „clasică”, un Renault din anul 1986. Fiind o maşină „clasică” cel mai probabil Renault-ul stă mai mult în garaj, asta pentru că de cele mai multe ori ex-patronul gorjean de la ,,Maserati” a fost văzut conducând maşini care ar trebui să îl aibă pe „super” în faţă.
Alexandru PREDA
