Cererea procurorilor DIICOT – BT Gorj din data de 28 mai a.c., prin care aceștia au cerut Tribunalului Gorj arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile a celor șase inculpați reținuți prin ordonanțele procurorilor din 27 și 28 mai, a fost admisă de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul instanței.
Inculpații Gonciulea Constantin-Puiu, Nicolae Valentin-Adrian și Predescu Remus Vasile au fost arestați sub acuzațiile de pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 367 alin. (1) Cod penal (constituirea unui grup infracţional organizat) şi art.2 alin.(1) din Legea 143/2000 ( trafic ilicit de droguri de risc) cu aplicarea art. 35 alin.(1) Cod penal, deoarece din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că a săvârşit infracţiunile pentru care s-a început urmărirea penală şi există una dintre situaţiile prev. de art. 223 alin. (1) lit. b Cod proc. pen., respectiv, există date că inculpatul încearcă să influenţeze un alt participant la comiterea infracţiunilor, un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament;
Inculpaţii Tănăsoiu Ionuţ-Eugen, Lungu George-Viorel și Sperlea Petre-Daniel (fost Dumitru) a fost arestat sub acuzațiile de pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 367 alin. (1), (3) Cod penal (aderare şi sprijinire la un grup infracţional organizat) şi art. 48 Cod penal rap. la art.2 alin.(1) din Legea 143/2000(complicitate la infracţiunea de trafic ilicit de droguri de risc)cu aplicarea art. 35 alin.(1) Cod penal, deoarece din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că a săvârşit infracţiunile pentru care s-a început urmărirea penală şi există una dintre situaţiile prev. de art. 223 alin. (1) lit. b Cod proc. pen., respectiv, există date că inculpatul încearcă să influenţeze un alt participant la comiterea infracţiunilor, un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament.
Traficanţii au început să ,,caşte” mai bine ochii şi să-şi slecteze consumatorii
Potrivit referatului procurorilor cu propunerea de arestare preventivă, după arestarea altor membrii ai grupării care fac subiectul unui alt dosar (cauză trimisă déjà instanței de judecată), inculpaţii Gonciulea Constantin-Puiu, Nicolae Valentin-Adrian, Predescu Remus-Vasile, Tănăsoiu Ionuţ-Eugen, Lungu George-Viorel, Sperlea Petre-Daniel au devenit şi mai precauţi în activitatea infracţională, au folosit suplimentar telefoane mobile şi cartele telefonice, liderii de bază şi-au restrâns legăturile directe cu o parte din consumatori, implicând în mai mare măsură inculpaţii de sprijin, respectiv Tănăsoiu Ionuţ-Eugen, Lungu George-Viorel, Sperlea Petre-Daniel, ş.a.
Încercau ,,să fenteze” autorităţile
Din probele administrate în dosar rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpaţii Gonciulea Constantin-Puiu şi Nicolae Valentin-Adrian reîmprospătau periodic rezerva de cannabis după ce intrau în legătură şi cu inculpatul Predescu Remus-Vasile, față de care există suspiciunea rezonabilă că avea în municipiul Timișoara o reţea de consumatori, cărora le oferea droguri pe timpul şederii în localitatea menţionată.
Prin modul de acţiune ales de inculpaţi, aceştia considerau că astfel puteau să facă imposibilă efectuarea de acţiuni de prindere în flagrant, descinderi domiciliare în afara timpului permis de lege, deopotrivă şi concomitent la toate persoanele implicate în operaţiunile de trafic ilicit de droguri.