TS TV A PORNIT ÎN CĂUTAREA TRADIŢIILOR ROMÂNEŞTI PRIN GORJ

0
259

Tezaurul original și arhaic al tradiției, al artei vindecării dar și modul natural de menținere a sănătății, sunt unele din cele mai importante moșteniri ale unui popor.

Aceste argumente au stat la baza fondării de către Ancu Dincă, fizician și inventator al bio-fito-modulatorilor, a noului post de televiziune online „Tradiţie şi Sănătate TV” (TS TV), care va fi lansat în preajma Zilei Naţionale.

„Acest proiect a pornit din dorinţa de a înţelege tradiţiile poporului român în relaţia sa cu natura. Pentru a le descoperi realizatorii TS TV au străbătut toate regiunile ţării”, explică dl Dincă. „Dorim să oferim publicului un spaţiu pus în slujba omului şi a stării de bine a acestuia, unde se întâlnesc cei care preţuiesc valorile româneşti autentice, cei care promovează bunul gust şi respectul faţă de tradiţie”, a precizat fondatorul TS TV.

Emisiunile difuzate de www.traditiesisanatate.ro vor prezenta metode de întreţinere a sănătăţii, oferite atât de medicina alopată, cât şi de cea complementară. Totodată, ele vor încerca să dezvăluie înţelesul, chiar şi cel ascuns, al obiceiurilor populare, al portului tradiţional, al gastronomiei sau al cultivării plantelor sau creşterii animalelor.

Reporterii TS TV au decis să-şi înceapă periplul prin ţară la Târgu Jiu, cu ansamblul sculptural Constantin Brâncuși și Muzeul Judeţean Gorj, pe care l-au continuat la Casa Memorială din Hobița.

La Muzeul Arhitecturii Populare din Curtişoara, s-au întâlnit cu muzeograful Albinel Firescu, un adevărat pasionat de istoria locului. El le-a vorbit de importanţa conservării culei Cornoiu, una dintre puţinele existente, restaurate și corect puse în valoare, precum şi despre mica bijuterie arhitecturală, biserica Sf. Ioan Botezătorul. În atelierul din incinta complexului au filmat o demonstrație de fabricare a șiței, făcută de unul dintre restauratorii muzeului.

Au întâlnit interpreţi populari la Festivalul „Maria Aposol” de la Runcu şi le-au cunoscut pe gorjencele Maria Corlan Mischie şi Roxana Croitoru, care le-au prezentat datini şi obiceiuri populare din zonă.

„Poporul român este în pericol de a-şi pierde identitatea întrucât nu mai este educat să-şi respecte tradiţiile şi să-si aprecieze sănătatea. Obiceiurile populare, dar şi vechile metode de vindecare pot dispărea, iar globalizarea a produs obiceiuri nesănătoase. De aceea, ne vom strădui să oferim o alternativă «curată» programelor actuale de televiziune. Nu dorim să criticăm pe cineva sau ceva, dar fiecare lucru făcut temeinic aduce un altul, de şi mai mare valoare, după sine”, a încheiat Ancu Dincă.

untitled-2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.