Tratament pentru tuberculoză, prezentat în premieră la Târgu-Jiu

0
179

La cea de-a patra ediţie a Simpozionului Naţional „Patologia respiratorie în practica medicală curentă” s-a lansat, în premieră pentru ţara noastră, un tratament inovativ al tuberculozei. Medicamentele se administrează intravenos, iar perioada de vindecare se reduce la patru luni. În scurt timp acest tratament va fi disponibil şi pentru pacienţii români, inclusiv cei internaţi la Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu.

 

Aleksey Denysov
Aleksey Denysov

Vineri, 26 aprilie 2013, în cadrul celei de-a două zi a lucrărilor Simpozionului Naţional „Patologia respiratorie în practica medicală curentă” s-a prezentat o nouă metodă de tratament pentru pacienţii cu tuberculoză. Chiar dacă, la ora actuală, acest tratament încă nu este disponibil în ţara noastră, peste câteva luni el va putea fi utilizat în câteva spitale din România, între care şi Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu. „Este vorba despre zece medicamente noi pentru tratarea tuberculozei. Administrarea tratamentului este nouă pentru România, pentru Uniunea Europeană; administrarea intravenoasă este mai convenabilă pentru pacient, este mai sigur şi mai eficient, cu rezultate mult mai bune. Este adevărat că aceste medicamente nu sunt o noutate, dar metoda de administrare este nouă. Tratamentul se administrează doar pe baza recomandării unui medic şi sub stricta supraveghere a acestuia. Încă nu există în România, dar va fi disponibil în câteva luni. Mai sunt necesare câteva avize pentru introducere în România a acestui tratament. El va fi disponibil doar în câteva spitale, între care şi cel de la Dobriţa, pentru că este necesar să fie îndeplinite câteva condiţii pentru implementarea acestei metode de tratament”, a explicat Aleksey Denysov, reprezentantul Institutului de Pneumologie din Ucraina.

Eficienţă dovedită

Specialiştii ucrainieni susţin că această nouă metodă de tratare a tuberculozei are o eficienţă dovedită, pacientul fiind vindecat în doar patru luni de tratament. În ţările unde deja se utilizează această metodă, rezultatele au fost uimitoare. „În multe ţări, medicamentele existente nu mai sunt atât de eficiente şi din acest motiv, ne-am dorit să obţinem rezultate mai eficiente. Există deja o mulţime de studii în mai multe ţări, precum Ucraina, Federaţia Rusă şi chiar Indonezia; rezultatele tratamentelor au fost extraordinare”, a confirmat Aleksey Denysov.
Pacienţii din România vor avea acces la acest tratament peste câteva luni, el urmând a fi disponibil doar în câteva spitale, unde se tratează tuberculoza.

C.W.

untitled-2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.