Târgu-Jiul intră în “Luna Curăţeniei”
Începând de săptămâna viitoare, municipiul Târgu-Jiu intră în “luna curăţeniei”. Autorităţile locale au stabilit deja programul activităţilor ce urmează a se desfăşura pe parcursul acestei luni. Reprezentanţii Primăriei Municipiului Târgu-Jiu dau asigurări că la sfârşitul lui martie oraşul va fi mai vesel şi mai curat.
Municipiul Târgu-Jiu intră în “Luna curăţeniei” începând cu primele zile ale lunii martie. În cadrul programului „Luna curăţeniei” se vor întreprinde activităţi diverse, de la toaletarea arborilor până la plantarea de flori, sau repararea mobilierul urban, „Au început toaletările pe aliniamentele stradale şi sunt rezolvate 100%. Parcurile din municipiul Târgu-Jiu au fost rezolvate, copacii au fost toaletaţi. Am avut solicitări de reducere garduri vii din cartiere şi au fost şi acestea rezolvate în totalitate. Acum avem un program de defrişări pe anumite zone şi începând de astăzi deja am băgat formaţiile noastre de la aceste defrişări. Începând cu primele zile ale lunii martie vom începe plantarea de flori. În momentul de faţă avem al sere un disponibil de 80.000 de flori, dintre care 50.000 de panseluţe; vom ieşi cu ele foarte repede în aşa fel încât toate zonele cu flori să fie plantate. Tot mobilierul urban din parcul central şi din centrul oraşului va fi reparat şi reabilitat. Trebuie să intervenim şi pe străzi pentru a repara gropile, ceea ce necesită o intervenţie rapidă din primele zile ale lunii martie”, a explicat Zaharia.
În luna lui Mărţişor vor fi curăţate şi igienizate şi pieţele din municipiul nostru, dar şi cimitirele. „Avem în plan şi programul de revopsire a meselor din pieţe şi tot ce înseamnă confecţie metalică, programul de spălat pieţe; mai sunt de făcut şi mici reparaţii pe la pieţe, astfel încât totul să fie pus la punct în luna martie. În privinţa administraţiei cimitirelor, trebuie să intervenim pe curăţenie, mai sunt resturi vegetale pe alei, pe morminte; noi întreţinem şi mormintele de care nu se ocupă proprietarii. De asemenea, avem cele două capele de la Cimitirul municipal, pe care trebuie să le întreţinem, să le revopsim”, declară directorul societăţii SC Edilitara Public.
Totodată, se vor avea în vedere şi reparaţii la anumite străzi, între acestea regăsindu-se şi: Panduraş – Mesteacănului, Vasile Alexandri – care duce către campusul universitar, prelungire strada Făgăraş şi A.I. Cuza.
Depozitele de gunoi necontrolate vor fi eliminate
Cu sprijinul firmei de salubritate Polaris M Holding se va interveni în zonele unde s-au format adevărate depozite de gunoi pentru desfiinţarea lor. „În afară de lucrările desfăşurate cu Edilitara mai intervenim şi cu operatorul de salubritate pentru desfiinţarea depozitelor de gunoi necontrolate din anumite zone. Încercăm şi cu asociaţiile de proprietari pentru a ne sprijini în acţiunea de curăţenie. Suprapus peste luna curăţeniei avem şi programul de plantări de primăvară. Avem discuţii cu cei de la Direcţia Silvică pentru a lua nişte specii silvice, dar vom avea achiziţii şi de arbori ornamentali, de gard viu, de flori. Demarăm şi programul de marcaje rutiere şi vrem ca de Paşti să terminăm cu tot ce avem de făcut”, a precizat Ionuţ Jilăveanu, şeful Serviciului de Gospodărire Comunală şi Utilităţi Public din cadrul Primăriei Târgu-Jiu.
Carmina Weber
