Sergiu Nicolaescu primeşte o stea pe Aleea Celebrităţilor din Târgu-Jiu

0
223

Sergiu Nicolaescu primeşte o stea pe Aleea Celebrităţilor din Târgu-Jiu

După aproximativ o lună de zile de la inaugurarea Cinematografului „Sergiu Nicolaescu” din Târgu-Jiu, marele regizor, originar din Târgu-Jiu s-a stins din viaţă pe patul unui spital din Capitală. Autorităţile locale au luat decizia de a-i oferi o stea pe Aleea Celebrităţilor din centru municipiului Târgu-Jiu.

Actorul şi regizorul Sergiu Nicolaescu s-a stins din viaţă la vârsta de 82 de ani. Acesta a a murit joi dimineaţa, în Spitalul Elias din Bucureşti, ca urmare a unor complicaţii cardiace şi pulmonare severe. Printre ultimele ieşiri în public ale lui Nicolaescu s-a numărat şi vizita în municipiul Târgu Jiu, pe 6 decembrie. Atunci s-a redeschis Cinematograful Victoria care a primit numele actorului. Tot atunci a fost numit cetăţean de onoare al municipiului Târgu Jiu. Acum, potrivit declaraţiei viceprimarului Aurel Popescu, în perioada imediat următoare o nouă stea se va alătura celei care poartă numele lui Constantin Brâncuşi. Cea de-a doua stea va avea inscripţionat numele lui Sergiu Nicolaescu.

Reamintim că la începutul lunii decembrie, Sergiu Nicolaescu, care în legislatura 2008-2012 afost senator PSD, le mulţumea colegilor în ultima şedinţă de plen a Camerei superioare a Parlamentului pentru anii petrecuţi împreună, anunţând că nu a mai dorit să candideze la alegerile din 9 decembrie pentru că a vrut ca anii “puţini de trăit” care i-au mai rămas să îi termine în profesia sa.

Carmina WEBER

 

untitled-2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.