ŞANSĂ PENTRU ENTITĂŢILE DIN ROMÂNIA SĂ DEZVOLTE PROIECTE ÎN PARTENERIAT CU ENTITĂŢI DIN ISLANDA ŞI NORVEGIA

0
223

Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS) a organizat, miercuri, 7 mai, la Hotel Royal Bucureşti, Seminarul pentru Identificare de Parteneri, un eveniment la care au participat peste 40 de instituţii publice şi organizaţii neguvernamentale din România, Islanda şi Norvegia pentru a planifica şi construi proiecte ce pot fi depuse în cadrul Apelului Coerent, apel  care vizează măsuri pentru combaterea discriminării şi a exluziunii sociale şi economice.

frds

Spaţiu interactiv de comunicare

Lillian Solheim (Comitetul Helsinki din Norvegia), William Evans (Asociaţia Norvegiană pentru Formarea Adulţilor), Herdis Storgaard (Child Safety House – Islanda), Steinnun Björk Bjarkard Pieper (Icelandic Human Rights Centre) şi Bjarney Fridriksdottir (InterCultural Iceland) au răspuns afirmativ invitaţiei adresate de FRDS. În cadrul întâlnirii, aceştia şi-au prezentat organizaţia şi au explicat participanţilor modul în care funcţionează sectoarele ONG din Islanda şi Norvegia.

Pentru facilitarea identificării de parteneriate între entităţile prezente la eveniment, au fost organizate ateliere tematice în cadrul cărora participanţii, în funcţie de aria de interes vizată, au putut discuta pe marginea ideilor de proiecte şi stabili viitoare colaborări.

Provocările identificării de parteneri din Statele Donatoare

Evenimentul a  fost considerat un instrument utile pus la dispoziţia entităţilor din România pentru facilitarea colaborării cu entităţile din Statele Donatoare, în condiţiile în care, deşi Granturile SEE încurajează acest tip de dezvoltare de relaţii bilaterale, apropierea entităţilor din România de cele din Islanda, Liechtenstein şi Norvegia s-a produs cu dificultate.

,,În momentul în care o organizaţie dintr-un Stat Beneficiar abordează o organizaţie din Norvegia în vederea încheierii unui parteneriat, aceasta va trebui să aibă în vedere capacitatea acelei organizaţii de a se implica în acel proiect, timpul limitat avut la dispoziţie şi bariera lingvistică şi culturală. De cealaltă parte, ONG-urile din Norvegia pun foarte mare accent pe reputaţia viitorului partner, calitatea şi consistenţa proiectului şi tipul de contribuţie aşteptat”, a explicat Lillian Solheim, manager de proiect Comitetul Helsinki din Norvegia.

Faptul că Granturile SEE se află în derulare în prezent în 16 state europene (incluzând aici şi România) a determinat un interes crescut pentru organizaţiile din Statele Donatoare, astfel că acestea au acum posibilitatea să îşi aleagă, în funcţie de nevoile şi interesele lor, în care ţară, în ce  proiect să se implice şi cărei organizaţii să devină partener.

Seminarul pentru Identificare de Parteneri a stabilit coordonatele unor viitoare parteneriate între organizaţiile din România şi cele din Islanda şi Norvegia în scopul depunerii în parteneriat de cereri de finanţare pentru Apelul Coerent. Apelul, deschis până la data de 19 mai 2014, este parte a Programului RO10 “Copii şi tineri aflaţi în situaţii de risc şi iniţiative locale şi regionale pentru reducerea inegalităţilor naţionale şi pentru promovarea incluziunii sociale” (CORAI), program finanţat prin intermediul Granturilor SEE 2009 – 2014.

ŞTEFAN DABU

untitled-2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.