Ponta este optimist în privinta numirii sale în functia de premier

0
233

Ponta este optimist în privinţa numirii sale în funcţia de premier

     După ce a gorjenii i-au dovedit printr-un vot masiv că au încredere în el, Victor Ponta se arată acum încrezător că preşedintele Traian Băsescu îl va desemna din nou pentru această funcţie în urma victoriei Uniunii Social-Liberale (USL) în alegerile de duminică, în pofida luptei dure pentru putere dintre cei doi. Ponta crede că Băsescu va acţiona în cele din urmă pentru a menţine stabilitatea politică a ţării.

Optimismul lui Victor Ponta în ceea ce priveşte numirea sa în funcţia de premier de către preşedintele Traian Băsescu are la bază şi cutuma potrivit căreia postul de premier revine liderului celui mai mare partid din alianţa victorioasă – USL. Dacă va fi numit din nou premier, Ponta e va confrunta cu provocarea de a duce la bun sfârşit reformele promise faţă de FMI, în schimbul unui program de asistenţă de 20 de miliarde de euro. Victor Ponta a reîntregit în mare parte pensiile şi salariile care fuseseră tăiate ca parte a acordului de asistenţă financiară externă, dar a menţinut majoritatea măsurilor de austeritate adoptate de guvernele precedente, susţinătoare ale lui Băsescu.
Este importat de precizat că Băsescu ar putea desemna premier pe altcineva decât pe Ponta, dar alegerea sa va trebui aprobată apoi de Parlament. În cazul în care candidatul său este respins de două ori, Parlamentul ar putea fi dizolvat şi ar fi convocate noi alegeri. Chiar dacă Băsescu îl desemnează premier pe Ponta, disputa dintre cei doi este de aşteptat să continue, aducând şi mai multă instabilitate României, notează AP. Mandatul de preşedinte al lui Traian Băsescu expiră în 2014.
Guvernul a ameninţat că va încerca să îl demită pe Băsescu dacă acesta refuză să îl desemneze premier pe Victor Ponta, dar acesta din urmă a nu a făcut niciun comentariu pe acest subiect, subliniind că este convins că Băsescu îl va numi din nou premier.

C.W.

untitled-2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.