Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au interceptat, la 3 mile marine travers de zona Chituc din județul Constanța, o ambarcațiune suspectă de migrație ilegală, la bordul căreia se aflau 29 de migranți din Orientul Mijlociu.
În data 28.12.2013, în jurul orei 13.40, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat o ambarcațiune suspectă în Marea Neagră, la aproximativ 3 mile marine travers de zona Chituc din județul Constanța.
Imediat, în zona indicată, s-a dispus de urgență efectuarea unei misiuni cu două ambarcațiuni din cadrul Grupului de Nave Constanța.
Navele Gărzii de Coastă au interceptat ținta, ce s-a dovedit a fi o ambarcațiune de mici dimensiuni, cu o lungime de 9 metri, fără a avea pavilion arborat.
Ambarcațiunea suspectă avea probleme tehnice la sistemul de propulsie, ceea ce a determinat o navă a Gărzii de Coastă să o tracteze în zona bazinului portuar al G.N. Constanța în vederea efectuării controlului specific.
Cercetările au stabilit faptul că la bord se aflau 29 de persoane, din care 17 bărbați, 4 femei și 8 copii.
Persoanele despistate la bord au declarat că sunt cetățeni afgani și intenționau să ajungă în țări din spațiul Schengen.
Un număr de 13 persoane a necesitat intervenție de specialitate din partea autorităților medicale din Constanța, 11 fiind transportate pentru investigații la o unitate medicală deoarece acuzau o stare febrilă.
Polițiștii de frontieră efectuează în prezent cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de ,,intrare în țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat”.
